Potrivit Mediafax, solicitarea DNA de arestare preventiva a fost judecata vineri, insa instanta a amanat pronuntarea pentru sambata. Intre timp, Nicolae Paun a parasit sediul instantei, dupa ce i-a expirat ordonanta de retinere de 24 de ore.
Nicolae Paun a fost retinut joi in dosarul in care mai este cercetat si deputatul Madalin Voicu, fiind acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene; schimbarea fara respectarea prevederilor legale a destinatiei fondurilor europene; deturnare de fonduri; spalarea banilor; efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert incompatibile cu functia; cumparare de influenta si influentarea declaratiilor.
De asemenea, el este acuzat de evaziune fiscala si folosirea, cu rea-credinta, a bunurilor sau creditului de care se bucura societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau in folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect.
Potrivit DNA, la initiativa Asociatiei Partida Romilor “Pro Europa”, a fost realizat, in toate judetele Romaniei, in perioada 2010 – 2013, proiectul “Antreprenoriatul social, o sansa pentru comunitatile de romi”, cu finantare din fonduri europene. Prin implementarea proiectului se urmareau mai multe aspecte, printre care crearea a 200 de noi locuri de munca si implicarea, in initiative de antreprenoriat social, a unui numar de peste 3.000 de persoane provenite din grupuri defavorizate.
DNA sustine ca grupul tinta, reprezentand 3.296 de persoane apartinand grupurilor vulnerabile, a fost constituit in baza unor formulare intocmite prin inscrierea unor date nereale privind participantii, acestia din urma neavand cunostinta despre faptul ca au facut parte din acest grup.
Procurorii mai arata ca Nicolae Paun a impus fiecarui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, sa vireze 5% sub forma de donatie organizatiei Asociatia Partida Romilor ‘Pro Europa’, iar obiectivele proiectului nu au fost realizate.
Anchetatorii mai declara ca sumele acordate ca finantare sunt neeligibile in integralitatea lor, astfel ca s-a creat un prejudiciu total de aproape 12,4 milioane lei (aproximativ 11 milioane lei reprezentand fonduri europene si aproape 1,5 milioane lei de la bugetul de stat), avand in vedere operatiunile ilicite derulate de conducerea asociatiei si de catre managementul proiectului.
In plus, tot prin Asociatia Partida Romilor “Pro Europa”, in perioada 2010 ¬ 2013, s-a derulat si proiectul intitulat “Acces pe piata muncii ¬ O sansa pentru tine”, cu finantare din fonduri europene, ce avea ca obiectiv sprijin pentru integrarea socio-profesionala si accesul la o calificare relevanta pe piata muncii pentru somerii tineri, de lunga durata, si persoane inactive, cu focalizare pe cei de etnie roma, din noua judete ale tarii ¬ Alba, Bacau, Cluj, Constanta, Dolj, Galati, Gorj, Mures si Vaslui.
DNA mentioneaza ca proiectul a fost lipsit de finalitate, cursurile s-au derulat haotic, insuficient, fara a se urmari instruirea temeinica a cursantilor si fara a se parcurge intr-un mod relevant cele 360 de ore prevazute de contractele de pregatire profesionala, astfel ca s-au irosit in mod nejustificat resursele financiare atrase din Fondului Social European si din bugetul de stat, iar sumele acordate ca finantare sunt neeligibile in integralitatea lor.
Procurorii au retinut ca a fost creat un prejudiciu de aproape 15 milioane lei (peste 13,3 milioane lei din bugetul Fondului Social European si peste 1,5 milioane lei din bugetul national).