Premierul Victor Ponta a afirmat luni, intr-o dezbatere organizata la Camera Deputatilor, ca este decis ca obiectivele din programul de guvernare legate de reducerea CAS cu 5 puncte procentuale si scutirea de impozit pentru profitul reinvestit sa fie aplicate de la 1 iulie, dar a precizat ca va exista un impact negativ asupra bugetului de 2,6 miliarde lei doar pentru semestrul II din acest an.
“Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale pentru semestrul II va avea un impact de 2,6 miliarde lei. In 2015 inseamna 5,2. Guvernul isi propune sa reduca cheltuielile acolo unde pot fi reduse si sa obtina venituri suplimentare acolo unde este posibil”, a spus seful executivului.
Primul ministru a precizat ca aceste doua obiective sunt prioritare pe agenda guvernului, pentru continuarea dezvoltarii economice a Romaniei.
“In acest context fac apel la toate fortele politice din Parlament, ca tot ceea ce decidem pentru relansarea fiscala sa aiba in minte anul 2009, cand populismul excesiv a dus la catastrofa din aprilie 2010 prin taierea pensiilor si a salariilor si cresterea TVA”, a mai spus Ponta, care a precizat ca cele doua proiecte sunt “rezonabile” si “posibile”.
Din Parlament nu a lipsit spectacolul. Premierul a venit cu o declaratie politica la pupitru si nu cu una tematica, conform subiectelor de dezbatere deja stabilite, situatie care i-a nemultumit pe deputatii liberali. Ludovic Orban s-a declarat deranjat de discursul lui Ponta, insa a avut parte de un intreg scandal la pupitru, dupa ce a cerut dreptul la replica. Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, i-a inchis pur si simplu microfonul.
UPDATE:
UPDATE ora 17.30: Declaratii Victor Ponta: Cred ca reducerea CAS-ului cu 5 puncte procentuale la angajator si scutirea de impozit a profitului reinvestit poate fi realizata de la 1 iulie. Sunteti Parlamentul Romaniei si puteti sa adoptati orice. Daca ne intoarcem la 2009, cand aceeasi populisti de dreapta ne-au dus intr-o catastrofa – 20 de miliarde de dolari imprumutati si taieri de pensii si salarii – eu la asa ceva nu particip. PSD nu va participa la distrugerea Romaniei. Banuiesc ca cei de la PDL pentru PMP va agitati. Haideti sa aratam ca exista un larg sprijin parlamentar. Ne-ati mai distrus o data tara, nu dumneavostra de la PMP, cei de la PDL au distrus-o, dar nu merge chiar asa. Ca mai apoi sa dati drumul la sacul cu promisiuni desarte, asa ceva nu vom sustine,
UPDATE Ora 16.30: Unui deputat PPDD i s-a facut rau si a venit in biroul lui Valeriu Zgonea, acolo unde se afla si la aceasta ora. Medicii SMURD au venit la fata locului si ii acorda primele ingrijiri femeii.
UPDATE ora 16.25: Ludvic Orban l-a atacat pe Ponta dupa discursul sustinut in Parlament, insa totul s-a transformat intr-un spectacol. “Aveati obligatia sa-l interupeti pe domnul Ponta pentru ca a fost chemat nu pentru a bate campii pe alte teme altele, decat pentru care se afla aici”, a spus Orban, insa presedintele Camerei Deputatilor i-a taiat microfonul, moment care a creat agitatie in sala.
“Nu aveti nicio competenta sa stati acolo. Dati-i domnului Mircea Toader cuvantul. Daca credeti ca sunteti atat de fotogenic la televizor… Deocamdata nu pot sa va dau cuvantul. Este un discurs politic al grupului parlamentar”, a spus Zgonea.
“Il rog pe domnul Nicolicea sa-l consilieze pe domnul Zgonea”, a spus Orban, moment in care Zgonea i-a inchis microfonul din nou. “Va rog sa luati loc in banca”, i-a spus Zgonea.
DECLARATII VICTOR PONTA:
– Miercuri vom propune eliminarea taxei de cogenerare. Vom adopta cota de energie regenerabila subventionata. Pretul la energie va continua sa scada. Regimul fiscal-bugetar trebuie ofere predictibilitate.
– Reducerea CAS va fi un impact bugetar de 2,6 bmiliarde de lei. Cu rpijinul PArlamentului, Guvernul isi propune sa reduca cheltuielile si sa obtina venituri bugetare. Vreau sa fac un apel catre toate fortele politice
Ponta prezinta masurile pe energie si fiscalitate. “Am discutat despre faptul ca azi in Camera Deputatilor voi prezenta proiectele referitoare la energie, si cele care tin de fiscalitate, implicatiile bugetare si efortul pe care trebuie sa-l facem pentru ca cele doua masuri scutirea de impozit a profitului reinvestit si scaderea CAS la angajator sa fie aplicate. Am hotarat sa declansam procedura in Parlament pentru numirea unui nou presedinte la ASF si pt CA al TVR. Reducerea CAS poate fi aplicat de la 1 iulie, asta propunem si asta discutam cu delegatia FMI la prima vizita pe care o au la Bucuresti”, a spus Ponta inainte de dezbaterea din Parlament.
Refacerea aliantei USL de care vorbeste Ponta e doar un joc de cuvinte, pentru a castiga cat mai multa imagine si a rupe cat mai multe voturi. Daca era corect nu se ajungea pana aici. Nu a fost un partener corect, PNL-ul cat a fost la guvernare a fost ignorat, nu i s-a acceptat nici o propunere. De ce nu doreste modificarea CAS-ului, de ce acum nu mai doreste modificare constitutie, ca in cazul in care va fi un presedinte din partea psd, sa aiba puteri absolute. Toate actiunile, PSD si Ponta le fac doar pentru castig propriu.
In drumul pe care il parcurge Victor Ponta in INCERCAREA de a deveni presedinte face tot felul de declaratii false.El incearca sa-si atraga clasa pensionarilor de partea sa,dar nu se gandeste nicio clipa la binele tarii.Astfel nu tine cont de bunele masuri liberale care prevad reducerea CAS-ului cu cinci procente si scutirea impozitului pe profitul reinvestit.Ipocrizia domnului Ponta atinge apogeul cand afirma ca incearca sa refaca alianta cu PNL-ul.
IN CE TARA TRAIM ?
Un offshore înregistrat în Ciudad de Panama, în Republica Panama, având un capital social de 1.000 de dolari şi un birou în Geneva, Elveţia, a încheiat recent cu CFR Călători un acord-cadru în valoare finală de 1.750.950 dolari SUA pentru livrarea de piese pentru locomotive diesel electrice. Firma câştigătoare se numeşte Electric & Diesel Locomotiv Corporation şi a fost singura companie care a trimis o ofertă în cadrul procedurii de atribuire organizate de CFR Călători. Procedura aleasă de conducerea CFR Călători a fost de tip “negociere, cu publicarea unui anunţ în prealabil” pe portalul achiziţiilor publice şi în jurnalul european de profil, reprezentanţii CFR Călători precizând că au optat pentru această variantă – prevăzută de legislaţia în domeniu – şi nu pentru cea a licitaţiei deschise tocmai pentru a “putea trage în jos de preţ”. Cu toate acestea, oferta offshore-ului a fost declarată “admisibilă”, iar valoarea finală a contractului a fost mai mare decât estimarea iniţială a contractului. Astfel, estimarea iniţială a valorii contractului – suma pe care şefii CFR Călători au preconizat că o vor cheltui cu acest acord-cadru – a fost de 1.716.483 dolari fără TVA, dar valoarea finală a fost de 1.750.950 USD fără TVA, adică 5.851.677 lei. O diferenţă peste valoarea contractului de 34.467 de euro”
Daca Victoras va continua sa ignore si sa evite asumaea masurilor PNLului va demonstra din nou ca este un ipocrit si un penibil sa nu mai vorbim de ideea refaceri USLului……
Reducere CAS cu cinci puncte procentuale la angajator si scutirea impozitului pe profit reinvestit sunt masurile propuse de PNL si asumate impreuna cale ,cu PSD la constituirea USL. Daca Ponta va continua sa ignore si sa evite asumarea masurilor liberale, in cazul in care mai era nevoie ,va demosntra din nou ca este ipocrit de fiecare data cand vorbeste de refacerea aliantei cu PNL.
Reducere CAS cu cinci puncte procentuale la angajator si scutirea impozitului pe profit reinvestit sunt masurile propuse de PNL si asumate impreuna cale ,cu PSD la constituirea USL. Daca Ponta va continua sa ignore si sa evite asumarea masurilor liberale, in cazul in care mai era nevoie ,va demosntra din nou ca este ipocrit de fiecare data cand vorbeste de refacerea aliantei cu PNL.
Daca Ponta va continua sa ignore masurile luate de liberali nu v-a face altceva decat sa demonstreze ca nu a fost un partener corect pentru PNL.
Reducere CAS cu cinci puncte procentuale la angajator si scutirea impozitului pe profit reinvestit sunt masurile propuse de PNL si asumate impreuna cale ,cu PSD la constituirea USL. Daca Ponta va continua sa ignore si sa evite asumarea masurilor liberale, in cazul in care mai era nevoie ,va demosntra din nou ca este ipocrit de fiecare data cand vorbeste de refacerea aliantei cu PNL.
Reducere CAS cu cinci puncte procentuale la angajator si scutirea impozitului pe profit reinvestit sunt masurile propuse de PNL si asumate impreuna cale ,cu PSD la constituirea USL. Daca Ponta va continua sa ignore si sa evite asumarea masurilor liberale, in cazul in care mai era nevoie ,va demosntra din nou ca este ipocrit de fiecare data cand vorbeste de refacerea aliantei cu PNL.
Aceste masuri, reducerea CAS CU 5 puncte procentuale la angajator si scutirea impozitului pe profil reinvestit au fost propuse de PNL si asumate impreuna cu PSD atunci cand s-a format USL. ponta continua sa le ignore si sa evite asumarea masurilor liberale.
Masuri propuse de PNL si pe care USL a promis ca va lupta ca acestea sa se aplice.Din pacate Ponta face declaratii care ne dau de inteles ca nu prea curand o sa avem aceste masuri.Mai acum ceva vreme ne spunea despre acestea cu o mica precizare “se vor aplica in masura in care cadrul fiscal-bugetar o va permite” .
Daca Ponta nu va adopta masurile propuse de PNL la formarea USL, inca odata va da dovada de ipocrizie si ca degeaba cere refacerea USL cand prin fapte vrea o guvernare USD, RUSINE!
Pai da… PNL propune reducerea CAS cu 5 puncte procentuale si scutirea impozitului pe profit reinvestit iar Victoras continua sa le ignore cu mare placere….
Victor Ponta tot amana aceasta reducere, inca de pe vremea cand era la guvernare impreuna cu cei de la PNL, acest domn ne arata cat de ipocrit e, ne vorbeste de intregirea USL-ului si regretul acestuia fata de incetarea colaborarii cu PNL.
Aceste masuri au fost propuse de PNL si asumate impreuna cu PSD atunci cand s-a format USL. Ponta continua sa le ignore si sa evite asumarea masurilor liberale si demonstreaza din nou ca este ipocrit de fiecare data cand vorbeste de refacerea aliantei cu PNL.
Masurile propuse de PNL si asumate impreuna cu PSD la constituirea USL ,este reducerea CAS cu 5 procente la angajator si scutirea impozitului pe profit. Daca Ponta refuza sau ignora aceste masuri el va mai demonstra inca odata ca este un ipocrit.
Reducere CAS cu cinci puncte procentuale la angajator si scutirea impozitului pe profit reinvestit sunt masurile propuse de PNL si asumate impreuna cu PSD la constituirea USL.Ponta continua sa le ignore si sa evite asumarea masurilor liberale si demonstreaza din nou ca este ipocrit de fiecare data cand vorbeste de refacerea aliantei cu PNL.
Ponta vorbeste de refacerea aliantei cu PNL . Masurile liberale ce constau in reducerea CAS cu 5 puncte procentuale si scutirea impozitului pe profitul reinvestit au fost asumate impreuna cu PSD la constituirea USL,au fost ignorate de Ponta.
Aceste masuri sunt vitale pentru mediul de afaceri romanesc, pentru economia romanesca.Acestea vor avea multe avantaje printre care incurajeze investitorii straini sa dea o sansa Romaniei, si nu numai atat va scadea evaziunea fiscal si va scadea rata somajului,multi romani lucrand la negru.Cu atatea avantaje totusi Ponta nu vrea.
Pana acum masurile propuse de PNL au fost ignorate de catre Ponta si asta chiar daca ele au fost asumate atat de liberali cat si de PSD la constiuirea USL. Daca Ponta va continua sa le ignore si sa evite asumarea masurilor liberale va demonstra din nou ca este ipocrit de fiecare data cand vorbeste de refacerea aliantei cu PNL.
Acest proiect este o oportunitate pentru fiecare intreprindere,de la cea mai mica la cea mai mare!!!Acestea se vor putea finanta si isi pot desfasura activitatea cu mijloace fixe avansate cu ajutorul carora vor putea creste productia si astfel profitul !! Se va descuraja munca la negru iar statul va putea beneficia de taxele,impozitele si contributiile mai multor salariati. Cu siguranta PNL va face tot ce tine de partid pentru a adopta aceste masuri in Parlament, cu toata opozitia lui Ponta.
Scutirea impozitului pe profit reinvestit si reducerea CAS cu 5% sunt masurile propuse de PNL si asumate impreuna cu PSD la constituirea USL. Daca Ponta va continua sa evite asumarea masurilor liberale, demonstreaza din nou cat de ipocrit este atunci cand vorbeste de refacerea USL.
Un circ total. Ponta desi trebuia sa dezbata niste lucruri tematic conform subiectelor stabilite a preferat sa vina cu o declaratie politica. Ponta se foloseste de puterea lui sa impiedice dezvoltarea tarii doar pentru ca initiativele sunt ale liberalilor. Ii este teama ca o sa piarda voturi in favoarea liberalilor.
Rusine Ponta! Ipocrit in declaratii vrea reunirea cu PNL-ul desi, in fapte, face guvern USD pentru a-si castiga locul la Cotroceni.
Dupa cum se tot discuta in prezent de reducerea CAS-ului cu 5 puncte procentuale la angajator si scutirea de impozit a profitului investit este cert ca PDL si PSD nu au ce sa sprijine din acest punct de vedere , aceste masuri au fost propuse de catre PNL si asumate impreuna cu PSD la construirea USL care acum nu mai exista mai mult din cauza social democratilor.PNL demonstreaza inca o data ca este cu un pas in fata celorlalti si castiga teren.
Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator si scutirea impozitului pe profit reinvestit sunt masurile propuse de PNL si asumate impreuna cu PSD. Daca Ponta va continua sa le ignore si sa evite asumarea masurilor liberale, in cazul in care mai era nevoie, va demonstra din nou ca este ipocrit de fiecare data cand vorbeste de refacerea aliantei cu PNL.
PNL cauta solutii pentru ca cetatenii sa traiasca mai bine, liberalii au propus aceasta masura. Iar daca Ponta nu va fi de acord cu adoptarea acestei masuri numai pt ca e o propunere a PNL, nu va face altceva decat sa confirme ca nu e interesat de binele cetatenilor, ci ca e dornic de putere si atat.
Aceste masuri, reducerea cas -ului cu 5 % si scutirea impozitului pe profit reinvestit, sunt masuri propuse de liberali si asumate impreuna cu psd, in momentul constituirii usl-ului. Sper ca ponta nu va continua sa ignore aceste masuri liberale, astfel va da din nou dovada de ipocrizie, asa cum o face de fiecare data cand vorbeste despre refacerea aliantei cu PNL.
Aceasta masura este importanta si va aduce beneficii tuturor, Victor Ponta continua sa evite aceasta propunere venita din partea PNL-ului si asumata impreuna cu PSD la constituirea USL-ului. Victor Ponta ne arata din nou cat este de ipocrit, vorbeste despre refacerea USL.
Reducerea Cas si scutirea impozitului sunt masuri asumate de USL find format din PNL si PSD. daca Ponta va continua sa le ignore si sa evite masurile liberale,inseamna ca e ipocrit si minte cand vorbeste de refacerea aliantei cu PNL
Reducerea CAS cu 5 procente la angajator si scutirea impozitului pe profit reinvestit sunt masuri propuse de PNL si asumate impreuna cu PSD la infiintarea USL. Daca Ponta continua sa le ignore demonstreaza in continuare ca este ipocrit atunci cand vorbeste despre refacerea aliantei cu PNL.
Ponta e penibil. Nu respecta pe nimeni si incearca sa fie cat se poate de ipocrit. Aceste masuri initiate de PNL trebuie aplicate si nu amanate si dezbatute incontinuu. Nu se pune problema de o noua alianta, atat timp cat PSD continua sa fie un partid de nimic.
Asistam la instaurarea unui nou regim Pesedisto-Comunist…acest partid aplica doar masurile care vor arunca “praf in ochii populatie” si asa saracite si batjocorite de alt regim, cel PDL-ist…nu vor tine cont de nici-un program de guvernare, mai ales de masurile liberale, deja se instaleaza usor cenzura atat in presa “libera” , si se pare ca si in Parlamentul Romaniei, unde ar trebuii sa vedem exemplu de democratie…
PNL a propus reducerea CAS cu 5 procente angajatorului si scutirea impozitului pe profit reinvestit. Daca Ponta evita asumarea acestor masuri, demonstreaza nepasarea fata de cetateni.
Aceasta masura de reducere a CAS-ului cu 5% a fost angajata de PSD impreuna cu PNL cand s-a constituit USL-ul. Ca de fiecare data, daca mai era nevoie, Ponta ignora si nu doreste sa aplice masurile liberale, dar spune mereu cu o foarte mare ipocrizie ca vrea refacerea USL-ului. Ne-am saturat de minciuni si manipulari din astea PSD-iste…de fapt astea sunt singurele lucruri la care ei se pricep foarte bine.
Reducerea CAS cu 5% a fost o de cizie si o masura pe care liberali au initiat-o la formarea USL si s-au asumat-o impreuna cu PSD.Daca Victor Ponta contiuna sa ignore si sa evite luarea acestor masuri va demonstra faptul ca acesta nu tine cont de cele ce a promis oamenilor in campaniile din 2012.
Toate masurile propuse de PNL au fost ignorate de catre Ponta si cei din PSD asta chiar daca ele au fost asumate atat de liberali cat si de PSD la constiuirea USL.
Ponta nu face altceva decat sa ignore si sa evite masurile liberale asumate impreuna la constituirea USL, de ce am crede acum dupa atata timp ca nu ar face altceva in afara de a promite ceva care oricum nu va face. Ponta da dovada de ipocrezie vornind de refacerea aliantei cu PNL , el doar incearca sa mai aduca niste voturi nemeritate pentru partid. V Ponta face afirmatii mincinoase cu privire la reducerea celor 5 % CAS pentru a ajunge presedinte desi pana acum a refuzat asumarea masurilor liberale in timpul coalitiei.
Reducerea CAS este planul liberalilor pe care socialistii l-au acceptat. Dupa cum vedeti Ponta continua sa ignore planurile liberalilor demonstrand ca nu vrea sa refaca nici-o alianta cu PNL.
Aceasta reducere a CAS-ului si eliminarea profitului reinvestit a fost ideea celor din PNL, acum liderul PSD nici nu mai vrea sa auda de aceasta si vorbeste de o impacare cu cei din gruparea liberala.Nu cumva ambitiile premierului Ponta sunt mai mari decat aceaste reglementari care pot aduce impuls pozitiv economieii.Deci cum sa fie domnule Ponta una vorbim si alta facem si acum in ceasul al 12-lea,chiar trebuie mereu sa ne ingropi in taxe si sa ne lasi cu ochii in soare
Ponta demonstreza din nou cat e de ipocrit prin neasumarea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale la angajator si scutirea impozitului de profit,care a fost stabilita de catre USL,dar asumata de PNL. Ponta vrea sa ne demonstreze in fiecare zi cat este de mincinos,corupt si ipocrit!
Masurile de reducere a CAS cu cinci puncte procentuale la angajator si scutirea impozitului pe profit reinvestit sunt masurile propuse de PNL si asumate impreuna cu PSD in momentul constituirii USL. Victor Ponta a blocat si a evitat aceste masuri liberale si continua sa o faca, demonstrand inca o data electoratului care si-a incredintat votul pentru USL ca este ipocrit atunci cand vorbeste de refacerea USL. Victor Ponta are responsabilitatea de a explica cetatenilor de ce ignora si evita asumarea masurilor liberale. Inclusiv liberalii au dreptul de a aplica motiunea de cenzura in cazul in care Ponta nu isi asuma aceste masuri. Prin aceasta atitutine, Victor Ponta isi pierde din credibilitate in fata electoratului si demonstreaza ca liderul Crin Antonescu a luat cea mai buna decizie prin retragerea din guvernarea USL.
Ipocrizia si Penibilitatea sunt lucrurile care il caracterizeaza pe Victor Ponta ..sa nu ne mai miram la ce face…si la ce decizii ia.Reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator si scutirea impozitului pe profit reinvestit sunt masurile propuse de PNL si asumate impreuna cu PSD la constituirea USL.
Reducerea CAS cu cinci puncte procentuale si scutirea impozitului sunt masuri propuse de PNL asumate cu PSD la constituirea USL, insa Ponta continua sa le ignore demonstrandu-si in continuare ipocrizia..
Daca Ponta va continua sa ignore masurile propuse de PNL si asumate impreuna cu PSD la constituirea USL -reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator si scutirea impozitului pe profit reinvestit- va demonstra iar ca este ipocrit cand vorbeste de refacerea aliantei cu PNL.
Masuri propuse de PNL de foarte mult timp, asumate cu PSD pe parcursul aliantei USL. Ponta a stat impotriva acestor masuri ale liberalilor, mai are si nesimtirea sa spuna ca vrea refacerea USL! Aceste masuri cred ca nu dau bine in interesele lui Ponta si ale PSd-ului de asta nu coopereaza! Se intelege foarte bine ca PNL-ul ramane partidul care sprijina interesele cetatenilor, iar PSd-ul si Ponta isi sprijina doar buzunarele!
Aceste masuri propuse de PNL inca din anul 2011,sub guvernarea USL,erau deja aplicate daca domnul Ponta nu amana aceste doua masuri printr-un proiect de lege,facand ca acestea sa ramane in stadiul declarativ !!!
Dupa ce a evitat dezbaterile in repetate randuri acum domnul Ponta vine cu un tupeu fantastic si isi asuma masurile propuse de liberali. Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator si scutirea impozitului pe profit reinvestit sunt masurile propuse de membrii PNL.Penibil ce face domnul Ponta,se intelege de ce domnul Crin Antonescu s-a retras din guvernul acesta mincinos.
Investitorii se feresc in principiu de instabilitatea economica din tara noastra dar si de taxele si impozitele mari si multe la numar!!! Prin implementarea acestor doua masuri, pe care PNL le-a propus de foarte mult timp,inca de cand era in opozitie(2009) si chiar in cadrul aliantei USL in 2011,economia va avea de castigat!!!
Ponta e penibil. Nu respecta pe nimeni si incearca sa fie cat se poate de ipocrit. Aceste masuri initiate de PNL trebuie aplicate si nu amanate si dezbatute incontinuu. Nu se pune problema de o noua alianta, atat timp cat PSD continua sa fie un partid de nimic.
Cele doua masuri au fost cerute in nenumarate randuri de catre PNL atat in cadrul guvernarii USL,cat si in vremea cand a fost in opozitie,in perioada 2009-2012.Prin iesirea de la guvernare,PNL a luat cea mai buna decizie.Continuarea relatiei cu PSD era nociva si inutila,in conditiile in care Ponta era decis sa blocheze in continuare initiativele liberalilor.Remarcam ca masurile privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajare , scutirea de impozit pe profitul reinvestit,marirea salariului minim si reducerea TVA,desi masuri importante in guvernarea USL, Cabinetul Ponta III le mentioneaza cu precizarea “in masura in care cadrul fiscal-bugetar o va permite”. Dupa ce in 2013 Romania a inregistrat cea mai mare crestere economica din UE,Guvernul PSD arata ca este incapabil sa spuna ceva concret cu privire la o serie de masuri importante pentru Romania.
PNL-ul a propu acest lucru de pe vreama cand usl-ul era inca in viat, ponta acum isi asuma ceva ce de mult era sustinut. Abea acum spune ce trebuia sa se faca.
Reducerea cu 5 puncte procentuale procente a CAS la angajator si scutirea impozitului pe profit reinvestit sunt masurile propuse de PNL si asumate impreuna cu PSD la construirea USL. Daca Ponta va continua sa ignore si sa evite asumarea acestor masuri liberale, in cazul in care mai era nevoie, va demonstra inca o data ca este ipocrit si mincinos cand redeschide subiectul refacerii aliantei cu PNL, acest om are zero credibilitate si nu face decat sa faca zarva pentru a-si ajuta reusita campaniei europarlamentare cat si prezidentiale, sa ne lase cu minciunile si sa faca ceea ce e bine pentru tara.
PNL cat a fost la guvernare a insistat pentru reducerea cu cinci procente a CAS la angajator si scutirea impozitului pe profitul reinvestit! PSD continua sa ignore aceste masuri iar Ponta vb ca un ipocrit despre refacerea aliantei.
Ponta vorbeste mereu de refacerea aliantei USL dar de fiecare data da dovada de o ipocrizie iesita din comun. Reducera CAS cu 5 puncte procentuale si scutirea de impozit a profitului reinvesit sunt masuri ale PNL, iar prin nebagarea in seama a acestora, Ponta nu face altceva decat sa demonstreze ca nu isi urmareste decat interesul sau si al baronilor locali ai PSD
Reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator si scutirea impozitului pe profit reinvestit sunt masurile luate de PNL si asumate impreuna cu PSD la constituirea USL. Daca Ponta va continua sa le ignore si sa evite asumarea masurilor liberale, in cazul in care mai era nevoie, va demonstra din nou ca este ipocrit de fiecare data cand vorbeste de refacerea aliantei cu PNL.
Reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator şi scutirea impozitului pe profit reinvestit sunt măsurile propuse de PNL și asumate împreună cu PSD la constituirea USL. Dacă Ponta va continua să le ignore și să evite asumarea măsurilor liberale, în cazul în care mai era nevoie, va demonstra din nou că este ipocrit de fiecare dată când vorbește de refacerea alianței cu PNL.
Reducere CAS cu cinci puncte procentuale la angajator si scutirea impozitului pe profit reinvestit sunt masurile propuse de PNL si asumate impreuna cale ,cu PSD la constituirea USL. Daca Ponta va continua sa ignore si sa evite asumarea masurilor liberale, in cazul in care mai era nevoie ,va demosntra din nou ca este ipocrit de fiecare data cand vorbeste de refacerea aliantei cu PNL.
“Cred ca reducerea CAS-ului cu 5 puncte procentuale la angajator si scutirea de impozit a profitului reinvestit poate fi realizata de la 1 iulie.” Si dupaia spune ca nu merge… Da pana acum o luna, cat inca erati in USL, proiectul reducerii CAS-ului cu 5% era in vigoare, dar acum e proiect al “populistilor de dreapta care ne-au dus intr-o catastrofa”?! Ipocrit, asa, un pic?
Daca Ponta va continua sa ignore masurile propuse de PNL va demonstra din nou ca este ipocrit de fiecare data cand vorbeste de refacerea aliantei cu PNL. De ce indeplinirea unor propuneri se poate realiza doar cu putin timp inainte de alegeri?
Ponta este un ipocrit! educere CAS cu cinci puncte procentuale la angajator si scutirea impozitului pe profit reinvestit sunt masurile propuse de PNL si asumate impreuna cu PSD la constituirea USL.
cest domn ne arata cat de ipocrit este, ne vorbeste de intregirea USL-ului si regretul acestuia fata de incetarea colaborarii cu PNL
Victor Ponta nu tine cont de nici o masura liberala si continua sa vorbeasca cu ipocrizie despre refacerea USL.
Reducere CAS cu cinci puncte procentuale la angajator si scutirea impozitului pe profit reinvestit sunt masurile propuse de PNL si asumate impreuna cale ,cu PSD la constituirea USL. Daca Ponta va continua sa ignore si sa evite asumarea masurilor liberale, in cazul in care mai era nevoie ,va demosntra din nou ca este ipocrit de fiecare data cand vorbeste de refacerea aliantei cu PNL..
Daca Ponta va continua sa le ignore si sa evite asumarea masurilor liberale,in cazul in care mai era nevoie,va demonstra din nou ca este ipocrit de fiecare data cand vorbeste de refacerea aliantei cu PNL.
Ponta arunca vorba goale cand sustine ca isi dorestea refacerea USL. De fapt el nu vrea sa concretizeze masurile propuse de PNL in timpul aliantei. Reducerea CAS este promisiunea USL, trebui sa si-o asume. Se demonstreaza ca plecarea PNL se datoreaza lipsei de cuvant a psdistilor.
Eu nu inteleg de ce domnul Ponta vorbeste despre refacerea aliantei USL daca el trateaza cu indiferenta propunerile liberarilor.
Daca propunerea PNL privind reducerea impozitului pe profitul investit este o masura care `prejudiciaza bugetul`atunci de ce a acceptat-o in 2012 cand s-a construit USLul? Ponta vrea alianta cu PNL, dar nu vrea sa-si respecte promisiunile.. ipocrizia e cea mai mare ciuma a social-democratilor..
Victor Ponta tot amana aceasta reducere, inca de pe vremea cand era la guvernare impreuna cu cei de la PNL, acest domn ne arata cat de ipocrit e, ne vorbeste de intregirea USL-ului si regretul acestuia fata de incetarea colaborarii cu PNL.
Totul are un scop urmeaza alegerile trebuie sa ne gandim bine la multe lucruri deoarece din nou ne promit multe lucruri pe care ei nu le vor duce la bun sfarsit niciodata.
Aceste masuri au fost propuse de catre PNL si asumate impreuna cu PSD la construirea USL.PSD-ul nu se tine de cuvant, iar PNL-ul demonstreaza inca o data ca este cu un pas inainte si castiga teren.
Aceasta este esenta opozitiei de a sanctiona masurile pe care guvernul nu le pune in practica, masuri care au fost asumate de premierul Ponta si care i-au adus voturi. Acum daca nu mai e PNL la guvernare iata ca Ponta se face ca ploua si minte electoratul cu abrevierea “daca bugetul o permite”. Bravo PNL!!!…continuati sa va luptati cu urmasii Internationalei Socialiste, pentru adevaratele masuri de dreapta.
Ponta poate demonstra ca nu este ipocrit daca accepta masurile propuse de liberali.
Reducerea CAS si scutirea impozitului pe prfit sunt masuri propuse de PNL.Daca Ponta le ignora va demonstra pentru a n oara cat de incapabil este.