Campania electorala pe care PSD o va desfasura pentru alegerile europarlamentare nu se va axa pe atacuri impotriva PNL, a declarat sambata, la Poiana Brasov, presedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, dupa intalnirea cu presedintii organizatiilor judetene ale partidului si cu sefii de campanie din teritoriu.
“Faptul ca PNL si Crin Antonescu au hotarat sa iasa din USL nu inseamna ca noi nu vrem sa atingem in continuare obiectivele asumate si prezentate cetatenilor in 2012. Vrem sa le ducem la capat. Speram inca, mai speram ca USL sa se refaca dupa europarlamentare, dar nu putem sa atacam in aceasta campanie electorala niste parteneri cu care am fost impreuna atatia ani”, a spus Dragnea, intr-o conferinta de presa.
Citeste si: ANTONESCU: VOR URMA LUCRURI GRAVE; SUNT PRESIUNI ASUPRA PRIMARILOR PNL
Potrivit lui Dragnea, asta nu inseamna ca PSD nu va avea o altfel de comunicare cu partidele din jurul lui Traian Basescu.
Intrebat care este sloganul de campanie al PSD pentru europarlamentare, presedintele executiv a afirmat ca acesta a fost stabilit, dar deocamdata nu va facut public pentru ca pana la inceperea campaniei mai este ceva timp.
Sursa foto: clujazi.ro
Hotie la drumul mare?
“Managerul privat al CFR Călători, Valentin Dorobanţu, a încredinţat ilegal unei
firme controlate de afaceristul Gruia Stoica un contract de reparaţii
automotoare a cărui valoare poate ajunge la 20.000.000 de euro.
Imediat după ce Gruia Stoica a fost reţinut pentru încercarea de
trucare a unei licitaţii de transport feroviar de marfă, managerul
privat al CFR Călători, Valentin Dorobanţu, a încheiat un acord-cadru
pentru reparaţii de automotoare cu o firmă controlată de afaceristul
gălăţean, dar care până acum nu a mai efectuat asemenea servicii
feroviare.
Încredinţarea acestui contract a fost pregătită cu mult timp înainte de
semnare de către Valentin Dorobanţu, botezat de ceferişti “Smart”,
pentru şmecheriile pe care le regizează în zona transportului feroviar
de călători.
Practic, managerul de la CFR Călători a făcut demersuri
serioase încă din vara anului trecut pentru a ajuta firmele lui Gruia
Stoica să prospere pe spatele companiei de stat.”
MAFIA DE LA CFR CALATORI?
Sub privirea “neputincioasa” a Ministrului Transporturilor
dl. DAN SOVA ,subalternii isi fac de cap ?
“Cum a sifonat directorul CFR Calatori subventiile de la stat.
De cum protectorul sau puscariasul Relu Fenechiu l-a instalat ditamai jupanul la CFR Calatori, Valentin Dorobantu s-a si apucat de treaba.
Dar nu cea pentru care este platit din bani publici, bineinteles.
Dorobantu a trecut imediat la aplicarea unui plan minutios de falimentare fortata a companiei de stat aflata in subordine, a carei activitate a fost pur si simplu sabotata sistematic, dupa cum s-au plans in mod repetat chiar angajatii de la CFR Calatori, totul in beneficiul concurentilor din domeniul privat.
Dupa mine, potopul!
Aceasta pare sa fie singura strategie manageriala dupa care se calauzeste Valentin Dorobantu in conducerea CFR Calatori.
Astfel, in doar cateva luni, noul „manager privat”, dupa cum scrie acum pe cartea de munca a fostului director, a desfiintat nu mai putin de 200 de trenuri .
Acum, s-ar putea crede ca poate lucrurile nu mergeau bine si atunci seful a fost nevoit sa ia masuri drastice…
Numai ca aceleasi rute, care au fost apoi cedate operatorilor privati, produc bani frumosi pentru acestia.
Totul a fost posibil prin punerea celor mai rentabile curse la ore total nepotrivite si umflarea preturilor biletelor, astfel ca, in scurt timp, calatorii au disparut cu totul din trenurile companiei de stat.
In schimb, la organizarea licitatiilor intervalului orar, firmele de casa ale „caracatitei Fenechiu” au primit cele mai bune ore.”
Carcotasii spun ca aceasta “caracatita” are azi alt nume…Nu este greu de ghicit.
Un offshore înregistrat în Ciudad de Panama, în Republica Panama, având un capital social de 1.000 de dolari şi un birou în Geneva, Elveţia, a încheiat recent cu CFR Călători un acord-cadru în valoare finală de 1.750.950 dolari SUA pentru livrarea de piese pentru locomotive diesel electrice. Firma câştigătoare se numeşte Electric & Diesel Locomotiv Corporation şi a fost singura companie care a trimis o ofertă în cadrul procedurii de atribuire organizate de CFR Călători. Procedura aleasă de conducerea CFR Călători a fost de tip “negociere, cu publicarea unui anunţ în prealabil” pe portalul achiziţiilor publice şi în jurnalul european de profil, reprezentanţii CFR Călători precizând că au optat pentru această variantă – prevăzută de legislaţia în domeniu – şi nu pentru cea a licitaţiei deschise tocmai pentru a “putea trage în jos de preţ”. Cu toate acestea, oferta offshore-ului a fost declarată “admisibilă”, iar valoarea finală a contractului a fost mai mare decât estimarea iniţială a contractului. Astfel, estimarea iniţială a valorii contractului – suma pe care şefii CFR Călători au preconizat că o vor cheltui cu acest acord-cadru – a fost de 1.716.483 dolari fără TVA, dar valoarea finală a fost de 1.750.950 USD fără TVA, adică 5.851.677 lei. O diferenţă peste valoarea contractului de 34.467 de euro”