Elena Udrea ii cere demisia prim-ministrului Victor Ponta, dupa ce, vineri, Curtea Constitutionala a Romaniei a declarat drept neconstitutionala Legea descentralizarii, pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea, informeaza Ziare.com.
“Victor Ponta sa-si dea imediat demisia daca are principii dupa ce CCR a declarat neconstitutionala legea descentralizarii pe care Guvernul pe care il conduce si-a asumat raspunderea”, scrie Elena Udrea, pe contul sau de Facebook.
Deputatul PDL face referire la un eveniment similar din urma cu doi ani, cand Victor Ponta a cerut demisia Guvernului Boc.
“Ii readuc aminte ce spunea pe 25 ianuarie 2012 dupa o decizie similara a Curtii Constitutionale: ‘Guvernul Boc trebuie sa demisioneze astazi, tinand cont ca si-a angajat raspunderea pe o lege nedemocratica si declarata neconstitutionala. Este o infrangere catastrofala pentru Guvernul Boc, care trebuie sa plece astazi'”, mai noteaza Elena Udrea.
Curtea Constitutionala a decis, vineri, ca Legea descentralizarii este neconstitutionala, judecatorii acceptand o parte din argumentele invocate in sesizarea depusa de parlamentarii Opozitiei.
Sursa foto: realitatea.net