Procurorii DNA au retinut-o miercuri seara pe Estrella Stefanescu, sef serviciu in cadrul CFR, in dosarul privind suspiciuni de coruptie in domeniul transportului feroviar privat de calatori si al subventiilor, informeaza agentiile de presa, citand surse judiciare. La sediul DNA au fost aduse miercuri mai multe persoane pentru audieri, printre care si Claudiu Octavian Dumitrescu, directorul Directiei Feroviare din Ministerul Transporturilor, directorul SC Regiotrans SRL, Florin Hadarean, si Nicolau Costache, fost director al CFR Infrastructura Regionala Brasov.
Procurorii au efectuat perchezitii in acest caz si la Ministerul Transporturilor intr-o cauza in care prejudiciul s-ar ridica la peste 5 milioane euro, potrivit surselor citate.
Incepand in august 2010 pana in prezent, functionari din Ministerul Transporturilor, CN CFR SA au savarsit fapte de coruptie pentru favorizarea operatorului privat Regiotrans, care numai in 2011 a primit 182 milioane lei din subventii, iar 70% din suma s-a decontat pe relatia cu firmele controlate de Iorgu Ganea si Costel Comana, au aratat sursele citate.
Astfel, procurorii au constatat ca a fost fraudat bugetul de stat in privinta subventiilor publice.
Citeste si: PERCHEZITII DNA la Ministerul Transporturilor si SNCFR. Mai multi suspecti sunt audiati
Cei doi doreau sa transfere afacerile pe calea ferata in strainatate, prin circuite de spalare a banilor.
Aceleasi surse au precizat ca este vizata si Regionala Cai Ferate Brasov. Directorul Nicolau Costache ar fi implicat in luare de mita de la Fanea Vasile pentru favorizarea firmei acestuia Vest Construct in contractul de lucrari la Regionala Cai Ferate Brasov.
In cauza este vorba de infractiuni de mita, permiterea accesului la informatii nedestinate publicitatii in scopul acordarii unor contracte de catre Nicolau unor firme favorite pentru echipamente scoase la licitatie de CFR SA, dar si facilitarea preluarii unui numar cat mai mare de trasee de catre Iorgu Ganea de la CFR Calatori.
De asemenea, o persoana cu functie de conducere in cadrul CFR, Estrella Stefanescu, este suspectata ca a primit in mod repetat mita de la reprezentantii unei firme private din domeniul transportului feroviar, in schimbul sprijinului acordat pentru preluarea unor trasee.
CITESTE SI: Fostul director al CFR Calatori VASILE SECARA, pus sub CONTROL JUDICIAR pentru SANTAJ
Beneficiarii favorurilor ar fi oamenii de afaceri Costel Comana si Vasile Fanea, care au reusit in acest mod sa preia mai multe trasee operate anterior de CFR Calatori.
Pentru a-i favoriza pe cei doi, persoana respectiva, care ocupa o functie de sef serviciu in cadrul CFR, prezenta traseele operate de CFR Calatori ca fiind nerentabile. Dupa ce traseele erau preluate de operatorii privati, subventiile acordate de stat le reveneau acestora, in acest fel fiind prejudiciata societatea CFR Calatori.
Conform surselor, cei doi oameni de afaceri ar fi beneficiat si de informatii despre firmele concurente, astfel incat sa poata face oferte care sa le permita castigarea licitatiilor.
In schimbul sprijinului acordat, persoana care ocupa functia de sef serviciu ar fi primit mita in mod repetat. Mita consta in carburant pentru autoturismul personal, servicii turistice sau telefoane mobile performante, dar si in angajarea fictiva a copiilor sai, pe perioada determinata, la o societate privata de transport feroviar.
Ai tot ce iti doresti in viata ta? Ai un plan specific cu ajutorul caruia sa obtii ce iti doresti in viata ta?
Intra in afacerea VoipPrepay care te ajuta sa-ti deschizi propiul magazine on line pentru comercializarea de cartele ,plus asigurari,publicitate,telefoane si in curand si altele. . Castiga BANI din: incarcare cartele Orange, Vodafone, Cosmote; Discount 2% .. 4% la combustibil direct pe cardul A-CAR in statiile OMV / PETROM din RO si UE, cu asistenta rutiera gratuita; Discount la Asigurari, in curand si la Partenerii Comerciali, Producatori, in Turism …etc,din Cerinte:un PC si cunostinte minime de folosire. Detalii pt cei interesati va ofer prin email.
Pentru cei interesati de detalii trimiteti mesajul “da vreau” la adresa de email [email protected] si promit sa va raspund cu informatii reale in cel mai scurt timp.
NU MAI ASTEPTA!!!
INCREDIBIL DAR ADEVARAT , CFR Călători – 1.539.435.720 lei datorii !!!!!!!!!!!!!!! DNA , CINE RASPUNDE , CINE PLATESTE ? DOROBANTU VALENTIN SI SECARA VASILE AU DEVALIZAT COMPANIA CFR CALATORI IN ULTIMII ANI, SI-AU DAT DEMISIA SI AU FUGIT IN LUME SUB PRIVIREA NEPUTINCIOASA SI COMPLICE A MINISTRULUI ?
“Dupa ce s-a imbolnavit fix cand un corp de control scotocea prin dulapurile CFR Calatori Cluj, Vasile Secara a fost “uns” in functia de director CFR Calatori la nivel national. Nu au contat neregulile gasite la Cluj, ci au fost mai puternice “parghiile trandafirii” de care Secara s-a ajutat sa ajunga in top. La Cluj, Secara se poate mandri cu un contract de inchiriere incheiat intre CFR Calatori Cluj si SC Energobit care a fost prelungit cu de la sine putere de catre directorul Secara, care NU A MAI ORGANIZAT LICITATIE, iar cei de la Energobit au ocupat mai mult decat terenul respectiv si l-au si INTABULAT. Pe vremea comunistilor, Vasile Secara a fost secretar de partid al complexului CFR Cluj.
Dupa anii 90, a devenit pesedist si inginer sef in gara clujeana, apoi sef adjunct de statie si sef de gara. In momentul de fata, la Vasile Secara au ramas neschimbate cel putin doua caracteristici: PSD si sefia. Inainte de Paste, in 2014, clujeanul a fost numit sef la CFR Calatori in noua structura de conducere a companiei.
Cu toate acestea, el a plecat de la conducerea CFR Calatori Cluj in urma unor controale facute de CFR SA si Ministerul Transporturilor. In timpul unuia dintre aceste controale, Vasile Secara s-a imbolnavit brusc si a intrat in concediu medical. Mai amuzant este si ca verificarile respective s-au “imbolnavit”, iar rezultatele lor nu au mai fost date publicitatii.”
Bravo domnule ministru RUS, PSD-ul o interminabila pepiniera penala.
NU VA CRAPA OBRAZUL ???
Jolly-jokeri de la CFR Calatori.
In urma cu ceva timp, compania CFR Calatori a incredintat, FARA LICITATIE , catre societatea Informatica Feroviara(UNDE ESTE MARE SEFA , SOTIA FOSTULUI MANAGER PRIVAT”SMART” DE LA CFR CALATORI, DOROBANTU VALENTIN), suma de 7.200.000 de lei pentru servicii informatice. De ce nu s-a facut licitatie?
Numai fostul bos de la CFR Calatori, Vasile Secara, poate spune, dupa ce se va consulta cu stapana achizitiilor de la aceasta companie- Carmen Maria Popescu. Insa, nici pana in prezent, mersul trenurilor nu poate fi vizualizat on line, pe motiv ca site-ul este inactiv de un an de zile.
Poate Corpul de control al ministrului Ioan Rus va verifica si achizitiile
“in totalitate legale” de la CFR Calatori pastorite de Carmen Maria Popescu, dar si aranjamentele acesteia cu Vasile Secara si Elena Miu.
Ori poate se verifica cum un teren extrem de valoros de la Cluj al companiei CFR Calatori, a ajuns la un om de afaceri din anturajul lui Ioan Rus?”
“Prin intrarea in vigoare, pe 14 decembrie 2014, a noului mers al trenurilor, ministrul Transporturilor, IOAN RUS prin intermediul lui VASILE SECARA , a girat prabusirea companiei de stat- CFR Calatori, dar, in acelasi timp, a pus umarul serios la prosperitate operatorilor feroviari privati de transport persoane prin acordarea smechereasca, dar ilegala, de subventii uriase. Directori plătiţi de stat, garantaţi de privaţi. Astfel, pe rutele Braşov-Bucureşti, Braşov-Constanţa, Braşov- Sf.Gheorghe, Braşov- Timişoara, Braşov- Iaşi, Braşov- Alba Iulia, Timisoara-Sinicolaul Mare, Arad- Naldac şi retur au fost introduse trenuri, de tipul automotoarelor, deţinute de Regiotrans.
„ Aceste rute operate de către CFR Călători sunt foarte rentabile, fapt pentru care este ilegal să fie introduse şi trenurile private. Prin această manevră, regionalele CFR Călători Braşov şi Bucureşti sunt extrem de afectate de introducerea acestor trenuri private, întrucât practică un tarif mai mic ca urmare a subvenţiei, şi astfel, zilnic, compania de stat este păgubită din greu.
De exemplu, un bilet pe distanţa Bucureşti- Ploieşti, costă 7,5 lei, numai că Regiotrans Braşov beneficiază de o subvenţie mult mai mare decât CFR Călători” Trebuie precizat că unul dintre acţionarii de la firma braşoveană- Costel Comana, este în relaţii excelente cu fostul manager privat de la CFR Calatori- VALENTIN DOROBANTU, care acum este angajatul firmei Regiotrans Brasov, dar şi cu unul dintre actualii directori ai companiei de stat Iosef Szenteş, unul dintre artizanii „ţesăturilor” din mersul trenurilor pentru interesul privaţilor.
Totodata, Costel Coman este in relatii extrem de apropiate si cu cei doi tesatori ai mersului pe 2015, adica dircetorii de la CFR SA- Viorel Scurtu si Marian Cotofana”