Presedintele PMP EUGEN TOMAC i-a trimis, sambata, liderului PNL ALINA GORGHIU o scrisoare deschisa in care ii cere sa SUSTINA proiectele privind VOTUL PRIN CORESPONDENTA si cel ELECTRONIC, depuse de el in Parlament.
“Observ ca dupa 4 luni de la alegerile prezidentiale, partidul pe care il conduceti si-a amintit brusc de o promisiune pe care PNL a facut-o in campania electorala aproape in fiecare zi milioanelor de romani din afara granitelor, lansand un apel pentru imbunatatirea legislatiei privind organizarea alegerilor. Si mai curios este faptul ca apelul lansat ieri de formatiunea pe care o conduceti vine la o zi dupa ce eu am depus din nou in Parlament proiectul de lege privind votul prin corespondenta si o initiativa noua, cea privind votul electronic, ambele destinate romanilor de peste hotare”, i-a scris Tomac ALINEI GORGHIU.
Citeste si: PNL incepe consultarile cu Diaspora pentru a elabora legea privind votul prin corespondenta
Tomac ii aminteste lui Gorghiu ca, dupa 17 noiembrie, proiectul votului prin corespondenta a fost respins in Parlament cu majoritate de voturi, deci si cu voturile PNL. El spune ca a depus din nou, in 4 martie, proiectul de lege privind votul prin corespondenta si un proiect nou privind votul electronic, elaborate la propunerea celor mai reprezentative asociatii ale romanilor de peste hotare si dupa doua luni de consultari cu romanii din Italia, Spania, Marea Britanie,Germania, Statele Unite ale Americii si Republica Moldova.
“Avand in vedere cele mentionate, fac un apel la responsabilitate, corectitudine si onestitate fata de romanii care v-au ales. In loc sa lansati apeluri politicianiste intarziate, va invit sa va asumati public ca veti sustine legea votului prin corespondenta si legea votului electronic, initiative care au fost deja dezbatute si apreciate de catre romanii de peste hotare. Mai aveti o sansa sa le demonstrati romanilor ca va pasa cu adevarat de ei si ca ati inteles mesajul pe care l-au transmis in data de 16 noiembrie 2014. Va cer s-o faceti cinstit, deschis si asumat, prin actiune politica directa, sprijinind proiectele de lege care exista deja si care pot fi imbunatatite, actiune ce ar face diferenta intre PNL si PSD. Ar fi si in interesul PNL, aflat, eventual, la guvernare in 2016, sa nu repete infractiunea din noiembrie 2014, de impiedicare a votului romanilor aflati in afara tarii”, se mai precizeaza in scrisoarea deschisa a lui EUGEN TOMAC.