Pandurii Tg Jiu primeste vizita estonienilor de la Levadia Tallinn intr-un meci reprezentand mansa secunda a turului doi preliminar al Europa League, elevii “Profesorului” Cristi Pustai fiind favoriti clari la calificarea in turul urmator al competitiei.
Pandurii si Levadia s-au intalnit acum o saptamana intr-un meci incheiat cu o remiza alba, scor 0-0, fotbalistii gorjeni ratand din toate pozitiile si irosind sansa de a-si trece in cont o victorie chiar la debutul absolut in cupele europene.
Citeste: Debut european cu remiza alba
Chiar si asa, Pustai si elevii sai declara la unison ca de aceasta data va fi spectacol pentru ca niciunul dintre ei nu concepe ratarea calificarii. Insa, isi doresc o asistenta mai mare decat la meciul de campionat cu Brasovul.
Citeste: Rezultatele tragerii la sorti pentru turul 3 preliminar din Europa League
“Profesorul” Pustai nu-i are la dispozitie pe Mamele (fundasul fiind accidentat si la meciul din tur), Predescu (accidentat) si nici pe Nicoara (fara drept de joc). In schimb, Marko Kristal are tot lotul valid si la dispozitie, tehnicianul estonian avand numai cuvinte de lauda la adresa Pandurilor: “Au jucatori mai buni, de clasa. Noi trebuie sa fim atenti in aparare si apoi vom mai vedea”.
PANDURII TG JIU – LEVADIA TALLINN (in tur: 0-0) echipe probabile:
PANDURII TG JIU: Mingote – Ungurusan, Christou, Erico, Momcilovic – Anton, Breeveld – Buleica, Nistor, Eric – Matulevicius. Antrenor: Cristi Pustai
LEVADIA TALLINN: Smisko – Kulinits, Jahhimovits, Volcikov, Pikk- Subbotin, Dmitrjev, Kalkumae, Raudsepp – Antonov, Hunt. Antrenor: Marko Kristal
Arbitru: Tamas Bognar; Asistenti: Peter Berettyan si Robert Horvath. Rezerva: Peter Solymosi (toti din Ungaria). Delegat UEFA: Miguel Galan Torres (Spania)
Stadion: “Tudor Vladimirescu” (Targu Jiu)
Meciul dintre Pandurii Tg Jiu si Levadia Tallinn se va disputa pe arena “Tudor Vladimirescu” din Targu Jiu si va incepe la ora 20.00. Intalnirea va fi transmisa, in direct, de postul de televiziune Digi Sport 1 si LIVETEXT pe Mondo News. In cazul in care se va califica, Pandurii va intalni castigatoarea din partida Beroe Stara Zagora – Hapoel Tel Aviv, in tur: 1-4, returul in Israel.
Sursa foto: adevarul.ro