Fidel Castro a fost scump la vedere in ultimul an! Fostul lider de la Havana a hotarat sa apara pentru prima oara in public, miercuri seara, dupa o pauza de noua luni!
Castro, care s-a retras de la conducerea Cubei in 2006, a participat la inaugurarea unei galerii de pictura, conform AFP.
“Comandantul-sef Fidel Castro a asistat miercuri seara la inaugurarea «Laboratorului de Arta Romerillo» al pictorului Kcho”, a anuntat cotidianul oficial Granma, iar site-ul oficial Cubadebate a publicat o fotografie cu Fidel Castro, de la spate, discutand cu pictorul.
Aceasta inaugurare a studioului-galerie al pictorului Alexis Leyva, alias Kcho, coincide cu marcarea a 55 de ani de la preluarea puterii de catre Fidel Castro, pe 8 ianuarie 1959, si a victoriei “barbudos” ai acestuia asupra dictaturii generalului Fulgencio Batista.
De cand i-a cedat puterea fratelui sau, Raul, in 2006, Fidel Castro se consacra scrisului si primeste ocazional personalitati aflate in trecere prin Cuba.