Daniel Constantin, ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale, a anuntat intr-o conferinta de presa sustinuta la sediul MADR, infiintarea si acreditarea fondurilor mutuale pentru gestionarea riscurilor in agricultura.
“Infiintarea fondurilor mutuale cred ca reprezinta cea mai mare realizare a agriculturii romanesti din ultimii 10 ani”, a declarat ministrul Daniel Constantin, precizand modul in care se vor infiinta si vor fi organizate acestea, totodata lansand ideea ca organizarea unui singur Fond Mutual la nivelul intregii tari ar fi formula optima de organizare a acestuia.
Fondul Mutual va fi finantat in proportie de 65% din contributii de la bugetul national si al Uniunii Europene si 35% din contributia fermierilor membri, si va acoperi toate riscurile – inclusiv cele care nu sunt acoperite de societatile de asigurari (inghet, grindina, seceta, pierderi provenite din boli la animale etc).
Foto: Mondo News