Lucian Petrea (35 de ani), jucator al echipei de futsal United Clinceni, a murit in urma unui infarct suferit in timpul meciului de campionat disputat impotriva celor de la Pro-Tineret Sighisoara, informeaza cotidianul Prosport.
Petrea, in varsta de 35 de ani, s-a prabusit din senin in minutul 7 al meciului disputat la Odorheiul Secuiesc, conform editiei tiparite a cotidianului ProSport. Transportat la Spitalul Municipal, jucatorul nu a putut fi salvat si a decedat. In acel meci, Petrea a stat in poarta desi postul sau era cel de fundas.
“Cadrele medicale prezente in sala au intervenit imediat. A mai venit inca un echipaj SMURD si l-au transportat de urgenta la spital. Acolo am inteles ca a mai suferit doua infarcturi, iar doctorii nu au mai putut face nimic. Am intrerupt turneul, nu ne-a mai ars de nimic. Nu sunt specialist, dar am inteles de la familie ca avea venele foarte subtiri. Putea sa moara chiar si in somn. Domnul presedinte Mircea Sandu a trimis familiei o coroana de flori si un ajutor financiar”, a spus Radu Petre, reprezentantul futsalului in Comitetul Executiv al FRF.
Sursa foto: atualfm.com.br