Reprezentanţii reţelei HBO au răspuns într-o manieră amuzantă legat de apariţia, în episodul al patrulea al serialului „Game of Thrones”, a unui pahar de cafea Starbucks.
Într-un comunicat dat luni seară, ei au spus: „Latte-ul care apare în episod a fost o greşeală. Daenerys comandase un ceai din ierburi”. Într-un e-mail transmis Variety, directorul artistic al „Game of Thrones”, Hauke Richter, a spus că nu este neobişnuit ca obiecte diverse să ajungă să fie plasate eronat pe platoul de filmare, să treacă neobservate şi să sfârşească în produsul final.
Citește și: GAME OF THRONES. TREI SPINOFF-URI INSPIRATE DIN GOT, DEJA ÎN PREGĂTIRE LA HBO, DEZVĂLUIE GEORGE R. R. MARTIN
„Lucruri pot fi uitate pe platou. Eroarea cu paharul de cafea a fost atât de exagerată pentru că nu s-a mai întâmplat în cazul «Thrones» până acum”, a scris el. Cel de-al optulea şi ultimul sezon al „Game of Thrones” se va încheia pe 19 mai.
Sursa foto: TMZ