Senatorul Mircea Geoana a declarat, sambata, ca intalnirea privata dintre presedintele Traian Basescu si premierul ungar, Viktor Orban, a fost o decizie “neinspirata” a sefului statului roman, intr-un “moment extrem de prost ales”, precizand ca cei doi au avut “o discutie de tip electoral”.
“Este o decizie neinspirata a presedintelui Traian Basescu”, a spus fostul ministru de Externe, raspunzand unei intrebari despre intalnirea Traian Basescu-Viktor Orban de vineri seara de la Cotroceni. El a spus ca decizia este neinspirata chiar in conditiile in care Basescu are o relatie de “parteneriat si prietenie veche” cu Viktor Orban. Geoana a subliniat ca Basescu ii multumea in mod direct lui Orban, dupa alegerile din 2009, pentru sprijinul acordat pentru castigarea prezidentialelor.
Potrivit lui Mircea Geoana, Basescu are o datorie fata de Viktor Orban, fata de ceea ce reprezinta influenta acestuia la nivel regional.
“Momentul este extrem de prost ales, chiar daca mai are cateva saptamani pana la final de mandat si probabil ca voia sa fie o gazda placuta pentru un prieten vechi. Momentul este atat de defavorabil premierului Orban, care este perceput la nivel European – si americanii au avut observatii extrem de transante in aceasta directie – ca pe cineva care incearca sa duca Ungaria pe un drum impotriva principiilor si valorilor europene”, a mentionat senatorul PSD.
CITESTE SI: VICTOR PONTA: TRAIAN BASESCU ar fi trebuit sa isi ceara SCUZE si sa ANULEZE intalnirea cu VIKTOR ORBAN
El a adaugat ca o astfel de intalnire ar fi trebuit sa aiba loc dupa ce Basescu si-ar fi terminat mandatul. “Din acest punct de vedere cred ca este o decizie cel putin neinspirata si, chiar daca ai o relatie de prietenie mai veche, poti, eventual sa te intalnesti cu el, daca iti face placere dupa ce ai plecat de la Cotroceni. (…) Mie mi-e teama ca discutia a fost tot de tip electoral. Daca ma intrebati pe mine, care cunosc foarte bine personajele, si pe unul si pe altul ii cunosc de ceva timp, cred ca discutia a fost mai putin despre declaratiile doamnei Nuland sau presedintelui Obama, ci, mai degraba, o evaluare a terenului electoral din Romania, pentru ca la asta s-a priceput domnul Basescu sa faca de-a lungul anilor. Nu cred ca face exceptie acum, cand sustine cu atat de multa patima campania domnei Udrea”, a spus acesta.
Subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, a criticat joi liderii central-europeni care profita de apartenenta la UE si NATO dar ignora valorile democratice, precum si protejarea oficialilor corupti de urmarirea judiciara, fara a nominaliza explicit vreo tara.
Presedintele SUA, Barack Obama, si subsecretarul de stat american Victoria Nuland au o pozitie publica deja extrem de critica fata de ceea ce se intampla in Ungaria, a declarat premierul Ponta, vineri, intrebat despre afirmatiile lui Nuland privind ignorarea valorilor democratice si protejarea coruptilor.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a facut joi si vineri o vizita in judetul Cluj. Intre altele, el a vizitat o facultate a Universitatii private Sapientia, cu predare in limba maghiara, a participat la inaugurarea noii cladiri a Liceului Teologic Reformat din Cluj-Napoca, unde va functiona o scoala profesionala, si a vizitat o scoala din satul Rascruci, infiintata de etnograful Kallos Zoltan.
CITESTE SI: Basescu: Victoria Nuland a facut referire si la Romania. Mesajul este extrem de clar
Presedintele Traian Basescu a a avut o intalnire, vineri, de la ora 18.00, la Cotroceni, in cabinetul sau, cu premierul Ungariei, Viktor Orban. Basescu a declarat, anterior, ca intrevederea sa cu premierul Ungariei, Viktor Orban, este “o intalnire cu caracter privat”, dar in care se va discuta despre modul in care unii politicieni maghiari abordeaza probleme care tin de Constitutia Romaniei.
“Nu e o intalnire oficiala, e o intalnire cu caracter privat. Stiind ca vine la Cluj, l-am invitat sa vina si la Bucuresti, ocazie cu care sa discutam evolutiile legate de relatia romano-maghiara, de modul cum unii politicieni maghiari abordeaza probleme care tin de Constitutia Romaniei si in general chiar riscuri cu privire la buna relatie romano-maghiara”, declara presedintele Basescu despre intalnirea cu Viktor Orban. Presedintele anunta, de asemenea, ca “nu va fi niciun comunicat dupa aceasta intalnire”.
Sursa foto: jurnalul.ro