Deputatul PSD Sebastian Ghita le solicita parlamentarilor, printr-o scrisoare, sa reactioneze la decizia DNA in cazul sau privind interzicerea exercitarii functiei de ales, sustinand ca aceasta i se pare o decizie “extrem de grava, neconstitutionala si cu potentiale repercursiuni asupra democratiei in Romania”.
Ghita semnaleaza, in scrisoarea adresata miercuri conducerii Camerei Deputatilor, “o situatie deosebit de grava” aparuta intre el si DNA Serviciul Teritorial Ploiesti.
“in urma extinderii cercetarilor intreprinse intr-un dosar penal, procurorul de caz a dispus, printre alte masuri de modificare a controlului judiciar, si masura urmatoare: ‘sa nu desfasoare activitate in calitate de deputat in Parlamentul Romaniei in exercitarea careia a savarsit fapta’. Decizia mi se pare extrem de grava, neconstitutionala si cu potentiale repercursiuni asupra democratiei in Romania”, scrie Ghita.
Deputatul considera ca Parlamentul si Comisia juridica trebuie sa “reactioneze de urgenta in vederea limitarii unui astfel de abuz”.
“Sunt dispus sa inaintez Biroului permanent si Comisiei juridice orice documente relevante. Totodata solicit declararea unui conflict intre puterile statului, care sa fie solutionat de catre CCR”, arata Ghita.
CITESTE SI: Documente DNA: Sebastian GHITA a corupt alegatorii cu TIGAI CUMPARATE LA NEGRU
El considera ca lipsa unei reactii va permite unui reprezentant al Parchetului sa dispuna intr-o zi masuri asupra unui numar atat de mare de parlamentari incat sa modifice majoritati si sa schimbe configuratii politice.
“Astept un raspuns cat mai rapid in fata unui evident atac la valorile democratice ale statului”, precizeaza Sebastian Ghita.
Acesta sustine ca intentioneaza sa sesizeze procurorul general al Romaniei, ministrul Justitiei, precum si procurorul ierarhic superior.
“Metoda aleasa de acest procuror pentru a opri un parlamentar sa isi desfasoare activitatea in calitate de deputat a fost modificarea masurii de control judiciar anterioare, pe care o respectasem. Aceasta metoda de actiune a procurorului nu-mi mai permite sa ma adresez justitiei, respectiv inaltei Curti in cazul meu. Singura posibilitate este sa fac o cerere procurorului ierarhic superior”, arata deputatul.
Ghita le solicita parlamentarilor sa analizeze cu “atentie” si “celeritate” situatia sa si sa constientizeze ca le scrie nu numai pentru a-si apara propria persoana, ci si pentru ca el crede cu tarie ca Romania nu se poate intoarce la “practicile nedemocratice in care securitatea si procuratura dominau societatea”.
Biroul permanent al Camerei Deputatilor a decis sa transmita scrisoarea Comisiei juridice pentru un punct de vedere. Forul are ca termen o saptamana pentru analiza.
Directia Nationala Anticoruptie a informat miercuri ca procurorii DNA Ploiesti au dispus fata de Sebastian Ghita modificarea conditiilor controlului judiciar, avand printre obligatiile suplimentare sa nu desfasoare activitate in calitatea de deputat si sa nu paraseasca localitatea Ploiesti.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii au decis modificarea conditiilor controlului judiciar dispus anterior si prelungit, cu impunerea unor obligatii suplimentare si anume: sa nu desfasoare activitate in calitatea de deputat in Parlamentul Romaniei, in exercitarea careia a savarsit fapta; sa nu paraseasca localitatea Ploiesti decat cu incuviintarea prealabila a procurorului competent.
DNA precizeaza ca masura controlului judiciar cu noile obligatii se aplica incepand din 24 iunie pana la 14 august, cand expira durata masurii.
Sursa citata subliniaza ca obligatiile suplimentare din continutul masurii de control judiciar au fost determinate de extinderea actiunii penale fata de Sebastian Ghita pentru trafic de influenta, complicitate la schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor europene, spalare de bani, in forma continuata, evaziune fiscala, in forma continuata, coruperea alegatorilor si efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, in forma continuata.
Numirea pesedistului Alexandru Petrescu in fruntea CA de la CFR Calatori vine dupa ce Ioan Rus l-a impus ca manager general pe udemeristul Iosif Szentes. Acesta s-a remarcat in anii trecuti prin faptul ca impreuna cu fostul director general al CFR Calatori, Valentin Dorobantu zis “SMART”, in prezent dirijorul trenurilor private de la Regiotrans Brasov si ulterior cu Vasile Secara,in prezent inculpat , au tesut mersul trenurilor in interesul companiilor private de transport feroviar de calatori, punand astfel umarul la ruinarea companiei de stat.
Totodata, Ioan Rus o mentine in CA al CFR Calatori pe directoarea Dana Galbeni Rachila, cea care este acuzata de Curtea de Conturi a Romaniei de insusirea ilegala de catre mai multe persoane din ograda Ministerului Transporturilor de indemnizatii conform OUG 109/2011 din CA si AGA in valoare de circa 1.200.000 de euro. Mai mult, Dana Galbeni Rachila a detinut o firma impreuna cu cea care dirijeaza si regizeaza de ani buni toate achizitiile “in totalitate legale” de la CFR Calatori – Carmen Maria Popescu. Dar, in acealasi timp, ministrul transporturilor, Ioan Rus, il mai mentine in CA de la CFR Calatori si pe controversatul Iulius Dan Plaveti, implicat in mai multe inginerii imobiliare”
DNA , sa controleze toate dosarele de achizitii “in totalitate legale” din perioada 2013-2014-2015 de la CFR Calatori?
Ar fi interesant si nu numai…
Aflati in plina ofensiva anticoruptie, subalternii Laurei Codruta Kovesi sunt pe cale de a deschide un nou front de lupta, care va cutremura, cu siguranta, societatea romaneasca, sa fie vorba si de CFR Calatori, oare s-a auzit de Secara Vasile(inculpat in acest moment), Dorobantu Valentin(dirijorul trenurilor pe la REGIOTRANS privat), Carmen Maria Popescu(director achizitii), Miu Ileana(director economic),Liliana Constantinescu(jurista sefa),Claudiu Dumitrescu(inculpat), Alexandrina Gatej,Dana Galben Rachila,Gavris Teodor(inculpat), Nita Robert, Timis Bogdan, Protopopu Gabriel Telu(inculpat),Berindean Nicolae(inculpat),Szentes Iosif(director general), etc?
Dar pe unde “zace” raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu inaintat la organele competente ,referitor la activitatea “ireprosabila” a unora de mai sus in decursul anului 2013 din care rezultau clar probe pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie?
Mai mult , prin impunerea lui Alexandru Petrescu in fruntea C.A. vicepresedinte PSD Diaspora,fostul ministru, Ioan Rus a demonstrat ca a continuat campania de politizare si distrugere a companiei CFR Calatori. In octombrie 2014, Poşta Română, condusa de Alexandru Petrescu, a distribuit în timpul campaniei prezidenţiale, alături de talonul de pensie, peste patru milioane de flyere, comandate şi plătite de PSD, prin care pensionarii erau anunţaţi că prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, vrea să le taie pensia dacă va ieşi preşedinte. Scandalul fluturaşilor otrăviţi împărţiţi de pesedişti a izbucnit înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Curat , murdar coane Ionica Rus…?