Purtatorul de cuvant al PNL, Alina Gorghiu, sustine ca PSD incearca sa fraudeze alegerile prezidentiale prin noua rectificare bugetara. Gorghiu ii cere premierului Victor Ponta sa explice motivul pentru care va redirectiona prin rectificarea bugetara bani de la proiectele finantate din fonduri europene pentru autoritatile locale, acuzand ca acesta vizeaza “directionarea banilor catre pomeni electorale si catre baronii locali”.
Alina Gorghiu sustine ca rectificarea bugetara care va fi adoptata in aceasta saptamana de Guvern este una negativa, in ciuda faptului ca premierul Victor Ponta a prezentat-o saptamana trecuta ca fiind o rectificare pozitiva.
“Premierul Victor Ponta trebuie sa explice de ce a taiat nu mai putin de patru miliarde de lei din cheltuielile destinate proiectelor finantate cu fonduri europene pe care ii redirectioneaza, in prag de campanie electorala, catre autoritatile locale, prin intermediul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, condus de Liviu Dragnea. Din aceste fonduri, peste 500 de milioane lei merg, in plina campanie, spre drumuri comunale si judetene si alte 380 milioane sunt date pentru ‘echilibrarea bugetelor locale’. Guvernul Ponta demonstreaza ca nu are nici cel mai mic interes sa investeasca in infrastructura sau in crearea locurilor de munca, ci vizeaza un singur obiectiv: directionarea banilor catre pomeni electorale si catre baronii locali. Nu ne confruntam doar cu dovada incompetentei absolute, ci si cu o incercare abuziva si cu iz penal de a cumpara bunavointa primarilor cu fonduri guvernamentale”, afirma Gorghiu intr-un comunicat transmis presei.
Citeste si: GUVERN: EDUCATIA SI SANATATEA VOR INCASA MAI MULTI BANI PRIN BUGETUL CONSOLIDAT
“Cu un program de tara lipsit de consistenta, PSD stie ca Victor Ponta nu poate castiga alegerile prezidentiale prin propriile puteri si atunci incearca, prin orice mijloace, sa fraudeze scrutinul din aceasta toamna. Dupa Ordonanta de Urgenta care permite migratia alesilor locali, aceasta noua rectificare nu face decat sa intareasca efectele produse de legalizarea traseismului politic. Daca luam in calcul si actul normativ din 2013, care ofera posibilitatea vicepremierului Liviu Dragnea de a dispune discretionar de fondul de rezerva al guvernului, avem tabloul complet al schemei prin care Victor Ponta si PSD spera sa castige alegerile prezidentiale”, conchide Alina Gorghiu.