Eduard Hellvig, propunerea presedintelui Klaus Iohannis pentru sefia SRI, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook la scurt timp dupa anuntul nominalizarii, in care se declara onorat de increderea pe care i-a acordat-o seful statului si si-a exprimat speranta ca si membrii Parlamentului il vor considera potrivit pentru aceasta functie.
Totodata, Hellvig a aratat ca sunt necesare doua coordonate de actiune la SRI: combaterea coruptiei si dezvoltarea capacitatilor de aparare a sigurantei nationale.
Va prezentam mai jos mesajul lui Eduard Hellvig:
“Sunt onorat de încrederea pe care mi-a acordat-o Președintele României, domnul Klaus Iohannis, prin nominalizarea pentru funcția de director al Serviciului Roman de Informații. Sper ca, la rândul lor, membrii Parlamentului mă vor considera potrivit pentru a îndeplini această responsabilitate.
Mondo News iti recomanda si: KLAUS IOHANNIS L-A DESEMNAT PE EDUARD HELLVIG LA CONDUCEREA SRI. PROPUNEREA PENTRU SIE VA VENI ULTERIOR
Interesul național înseamnă, în actuala etapă a democrației românești și conform voinței cetățenilor, consolidarea statului de drept. De aceea, cred că prioritatea SRI în perioada următoare trebuie să fie consolidarea performanței – în cadrul eforturilor interne pentru întărirea statului de drept, dar și al unui context regional tensionat. Drept urmare, consider esențiale două coordonate de acțiune: combaterea corupției și dezvoltarea capacităților de apărare a siguranței naționale.
Țin, totodată, să precizez de pe acum că sunt ferm convins că o democrație funcțională are resorturile necesare pentru ca statul și propriii cetățeni să se afle întotodeauna de aceeași parte a baricadei. Cu o condiție: ca toate instituțiile să acționeze conform regulilor democrației și ale societății deschise”.
Mondo News iti recomanda si: EDUARD HELLVIG VA FI NOUL SEF AL SRI. NUMIREA VA TREBUI VALIDATA IN PARLAMENT. Cine este Eduard Hellvig