Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a avut sambata o prima reactie in legatura cu anuntul lui Victor Ponta referitor la retragerea din viata politica dupa alegerile prezidentiale.
“Nu pot sa comentez pentru ca n-am apucat sa vad textul si nu cunosc natura acestor comentarii. Chestia cu tineretea: el este un om tanar, la 20 de ani e mai greu sa accezi. El la 40 de ani este cel mai tanar prim-ministru, asa ca reflectia nu e motivata”, a declarat Ion Iliescu pentru stiripesurse.ro.
Premierul Victor Ponta a scris, vineri, pe Facebook, ca in noiembrie, dupa castigarea “ultimei batalii”, isi doreste sa lase locul in politica altora, “mai tineri”, iar el sa recupereze din timpul pe care in ultimii 13 ani nu l-a acordat familiei si celorlalte parţi bune si frumoase din viaţa sa.
“In urma cu exact 13 ani, pe 4 aprilie 2001, Premierul Adrian Nastase m-a numit in funcţia de Sef al Corpului de Control al Guvernului! Si atunci m-am gandit cu regret, dar si cu mandrie, la cariera mea anterioara de magistrat, dar asa am crezut ca pot sa fac mai mult din ce mi-am propus in viaţa. Am incercat in toata aceasta perioada sa folosesc poziţiile publice ocupate (secretar de stat, ministru, deputat, Prim-Ministru) pentru a schimba in bine ţara in care eu si familia mea ne-am nascut si in care o sa traim tot timpul, cu bune si cu rele. Cred ca acest an este cel mai greu dintre toţi anii de pana acum (plin de abuzuri, persecuţii politice, calomnii, nedreptaţi, tradari si dezamagiri) – dar si miza sa este enorma!”, scria Ponta in mesajul postat pe pagina sa de Facebook.
Citeste si: Atanasiu: Ponta se gandeste foarte serios sa se retraga pentru ca PSD il preseaza cu Legea amnistiei
El continua spunand ca “trebuie sa punem capat tranziţiei de la societatea comunista (cu accesele sale securiste din ultimii 10 ani) spre o ţara europeana, cu oameni mai linistiţi si mai demni, guvernaţi de valori si obiective comune, nu de frica de mascaţi si de linsajul public din partea unor jurnalisti fascisto-comunistoizi!”.
“In noiembrie, dupa ce castigam aceasta ultima si vitala batalie, ma voi putea declara mulţumit de ce am realizat! Si atunci imi doresc sa las locul in politica altora, mai tineri si mai puţin marcaţi de regimul oribil al ultimilor ani. Iar eu imi propun sa recuperez cat voi putea de mult din timpul pe care in ultimii 13 ani NU l-am dat familiei si celorlalte parţi bune si frumoase din viaţa mea”, incheia Ponta acest mesaj.