Incepand de luni, 14 octombrie 2013, persoanele beneficiare ale Programului PEAD 2013 se pot prezenta la sediul Politiei Locale Sector 1 din Calea Grivitei nr. 208 pentru a ridica bonurile de ordine, in baza carora isi vor primi alimentele gratuite de la Uniunea Europeana.
Bonurile de ordine se ridica de luni pana vineri, intre orele 09:00 – 20:00, in baza Cartii de Identitate a beneficiarului. In Sectorul 1, distribuirea produselor oferite gratuit de Uniunea Europeana va incepe luni, 4 noiembrie 2013, la sediul fostei cantine sociale din Str. Pajurei nr. 13, in baza bonului de ordine si la data mentionata pe acesta. Programul de distribuire va fi de luni pana joi, intre orele 09:00 – 15:30.
Programul PEAD 2013 se adreseaza urmatoarelor categorii de persoane: familii si persoane singure care au dreptul la un venit minim garantat acordat in baza Legii nr. 416/2001, persoanele cu handicap grav si accentuat, adulti si copii neinstitutionalizati, luptatori in Revolutia din decembrie 1989 si urmasii eroilor martiri. Ultimele doua categorii de persoane primesc ajutoarele gratuite de la UE cu conditia sa aiba venituri mai mici de 400 de lei.
Fiecare din cei aproximativ 7000 de beneficiari ai acestui program din Sectorul 1 vor primi gratuit de la Uniunea Europeana urmatoarele produse: 30 kg de faina, 20 kg de malai, 1 kg de paste fainoase, 7 litri de ulei, 4 kg de zahar, 3 cutii de rosii in suc propriu, 3 cutii de zacusca, 4 cutii de conserva carne de porc si doua borcane de miere.
In cazul persoanelor cu handicap grav nedeplasabile, alimenetele pot fi ridicate de catre urmatoarele categorii de persoane:
– sot/sotie sau fiu/fiica – cu conditia sa aiba aceeasi adresa de domiciliu cu a beneficiarului. In acest caz, produsele se ridica in baza C.I./B.I. atat a beneficiarului, cat si a persoanelor care ridica produsele;
– intretinator/dobanditor – posesor al unui contract de intretinere si care nu domiciliaza la aceeasi adresa cu beneficiarul. In aceasta situatie, alimentele se ridica pe baza contractului de intretinere in original si copie, la care se adauga C.I./B.I. atat a titularului, cat si a intretinatorului;
– asistentul personal – acesta va prezenta pentru ridicarea alimentelor o adeverinta de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 1, din care sa reiasa ca este asistentul personal al beneficiarului, precum si C.I./B.I. atat al titularului cat si al asistentului personal.
sursa foto: jurnaluldebuzau.ro