Elena Musuroiu, experta recomandata de Marian Oprisan in dosarul de coruptie, ii spunea lui Liviu Macovei ca in raportul pentru instanta se va consemna ca “nu se constata existenta vreunui prejudiciu ca urmare a … bla, bla, bla”, precizand ca va fi “o formularistica un picut cu vorbe mai elevate”.
Tribunalul Bucuresti a decis, duminica, arestarea preventiva pentru 30 de zile a expertelor contabile Ileana Roxana Cernea (Pintea) si Elena Valentina Musuroiu, acuzate ca au stabilit impreuna cum vor aborda expertiza, astfel incat sa ii favorizeze pe inculpatii din dosarul de coruptie al presedintelui Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan.
Procurorii DNA au aratat, in referatul in care au cerut arestarea preventiva a celor doua experte, acuzate de favorizarea faptuitorului, abuz in serviciu si fals intelectual, respectiv complicitate la favorizarea faptuitorului si complicitate la abuz in serviciu, ca din interceptari rezulta ca Elena Valentina Musuroiu a discutat cu Liviu Macovei, expert parte al inculpatului Valeriu Iacob, despre raportul de expertiza inainte ca acesta sa il semneze.
Raportul de expertiza a fost finalizat de Elena Valentina Musuroiu in noaptea de 7 spre 8 ianuarie 2015, fiind trimis, prin soferul acesteia, expertului desemnat Ileana Roxana Cernea, careia i-ar fi predat un set de documente reprezentand mai multe exemplare ale raportului.
Citeste si: EXPERTELE CONTABILE din dosarul lui Marian Oprisan, ARESTATE PREVENTIV
Inainte de a-l trimite la Cluj-Napoca, Elena Valentina Musuroiu i-ar fi cerut acordul lui Liviu Macovei sa ii fie trimis documentul in noaptea de 7 spre 8 ianuarie, pentru a-l semna.
Musuroiu i-a trimis lui Macovei si o forma intermediara a raportului, in seara zilei de 7 ianuarie, iar dupa ce l-a citit, cei doi au discutat despre continutul materialului, din conversatie rezultand ca s-a stabilit ca prejudiciul cauzat de catre inculpatii trimisi in judecata nu exista.
“MUSUROIU ELENA VALENTINA: Ati reusit sa aruncati vreun ochi?
MACOVEI LIVIU: Da, doamna, l-am citit.
MUSUROIU ELENA VALENTINA: si?
………………………
MACOVEI LIVIU: Da. a… vad ca, nu stiu, inca nu sunteti cu problemele finalizate la… legat de prejudiciu, persoane responsabile si cu celelalte.
MUSsUROIU ELENA VALENTINA: Aia, oricum, pers… persoanele responsabile nu, dar aici, la obiectivul… ziceti la patru parca e ala, nu?
MACOVEI LIVIU: La cinci.
MUSUROIU ELENA VALENTINA: Cinci… stati putin…
MACOVEI LIVIU: La patru si la cinci.
MUSUROIU ELENA VALENTINA: La patru…
MACOVEI LIVIU: La patru «Sa se stabileasca in raport de documentele financiar-contabile daca s-a produs un prejudiciu».
MUSUROIU ELENA VALENTINA: Da… stati un pic, sa ajung si eu la el, ca sunt in… aa… «Sa se stabileasca in raport cu… daca s-a produs…» asa…
MACOVEI LIVIU: Patru este.
MUSUROIU ELENA VALENTINA: Pai, da. Da, da, da, da, da, da.
MACOVEI LIVIU: Deci, asta nu-i, nu e abordat. si la cinci «in ipoteza stabilirii unui prejudiciu, sa se stabileasca daca persoanele responsabile din cadrul… au intreprins demersurile financiare pentru recuperarea…»
MUSUROIU ELENA VALENTINA: Pai, nu. Ati vazut… ati vazut ca la cinci, s-a…
MACOVEI LIVIU: La cinci.
MUSUROIU ELENA VALENTINA: Am trecut facturile de stornare care au fost evidentiate.
MACOVEI LIVIU: Dar alea nu sunt legate… Da’ dupa parerea mea, acelea nu sunt legate de prejudiciu, ci sunt regla… legate de niste situatii comparative facute de beneficiar cu constructorii…
……………………
Citeste si: DNA: Oprisan se informa despre realizarea expertizei in dosarul sau, urmarind excluderea prejudiciului
MUSUROIU ELENA VALENTINA: Avand in vedere maniera in care au fost formulate obiec… raspunsurile la primele trei, da?
MACOVEI LIVIU: Da.
MUSUROIU ELENA VALENTINA: in care rezulta ca platile au fost facute in baza documentelor justificative, da, a… contracte, situatii, facturi, procese-verbale de receptie, da, cum sunt ele insirate…
MACOVEI LIVIU: Da.
MUSUROIU ELENA VALENTINA: …nu, nu este vorba de un… un prejudiciu.
MACOVEI LIVIU: Bun, da’ nu rezulta de nicaieri. Trebuia spus, cu subiect si predicat, dupa parerea mea.
………………………………………..
MUSsUROIU ELENA VALENTINA: Asa… Rezulta ca in raport de documentele… asa… nu se constata existenta vreunui prejudiciu ca urmare a … bla, bla, bla, bla, bla, bla. Deci, aici asta o sa fie raspunsul.
MACOVEI LIVIU: Bun. si atunci…
MUSUROIU ELENA VALENTINA: Ca nu am prejudiciu.
MACOVEI LIVIU: Perfect.
MUSUROIU ELENA VALENTINA: Numai ca imi trebuie o for… o formularistica mai… un picut mai… asa, mai cu vorbe mai elevate, sa mi le gasesc un pic!
……………………………
MACOVEI LIVIU: …dar inainte de a prezenta, spuneti ca «Asa cum s-a spus, nu exista niciun prejudiciu dar, totusi, urmare punctajelor si situatiilor comparative, s-au facut anumite corectii si s-au introdus facturi in rosu» Dar asta nu… nu inseamna ca sunt… vorbim de un prejudiciu si…
MUSUROIU ELENA VALENTINA: Prejudiciu, da.
MACOVEI LIVIU: …recuperarea lui, da?
MUSUROIU ELENA VALENTINA: Da.
……………………………
MACOVEI LIVIU: Asa. «Ca sumele provenite din finantarea prin contractul de imprumut subsidiar au fost rulate» si zic eu ca n-ar fi rau sa spuneti, dupa rulate, «Au fost rulate in mod legal», pentru ca intrebarea asa suna, daca au fost rulate in mod legal.
MUSUROIU ELENA VALENTINA: Da.
MACOVEI LIVIU: Nu?
MUSUROIU ELENA VALENTINA: Da, da, da, da, da! Am mancat… am mai mancat subiecte si predicate. Da.
MACOVEI LIVIU: Nu. Pai, da’ se intampla cand suntem in febra redactarii… da.
…………………………..
MACOVEI LIVIU: Asa… A mers numai, cred, prin HG-ul si nu stiu ce si eu, la un moment dat, am fost intr-o deruta pe tema asta.
MUSUROIU ELENA VALENTINA: iham, iham.
MACOVEI LIVIU: Dar in toata aceasta operatiune, temeiul legal il reprezinta acel contract.
MUSUROIU ELENA VALENTINA: Contract!
MACOVEI LIVIU: El, ca e bun, ca nu e bun, nu am eu treaba, eu sunt parte in contract, sunt in subordinea… deci, sunt unitate de implementare…
MUSUROIU ELENA VALENTINA: Implementare, da, da, da, da!
MACOVEI LIVIU: Asa, eu trebuia sa ma subordonez.
MUSUROIU ELENA VALENTINA: Da, da, asa este.
MACOVEI LIVIU: si, ca atare, daca ala a scris acolo ca trebuie asa, asa am facut. Nu?”, potrivit transcrierii interceptarii, prezentate de procurori in referatul cu propunerea de arestare.
De asemenea, in 7 ianuarie, Ileana Roxana Cernea (Pintilie), expertul desemnat de instanta sa realizeze expertiza financiar-contabila in dosarul de coruptie al lui Marian Oprisan, discuta cu Elena Musuroiu despre raport. Aceasta se interesa daca raportul a fost finalizat, intrucat trebuia sa il depuna la instanta, in conditiile in care in 4 decembrie 2014 fusese amendata de judecator pentru nerespectarea termenului fixat in vederea finalizarii documentului, iar in 7 ianuarie, judecator i-a pus in vedere sa predea raportul pana la ora 15.30, pentru a nu se ajunge la alte sanctiuni procesuale.
Elena Musuroiu i-a trimis atunci expertei Ileana Roxana Cernea, prin email, primul draft al raportului, cerandu-i sa-l citeasca pentru ca: “Una e cand mai vine cineva si sa…stii?”. Dupa ce l-a citit, Cernea si-a exprimat admiratia cu privire la modul in care a formulat Elena Musuroiu raspunsurile la obiective: “Tu, sunt in continuare uimita de formulare, ca pe mine asta ma…pe mine asta ma…Eu n-am ajuns nici pe departe la performanta asta. Eu cu doua liniute mi-am zis doua idei, dar sa le imbrac…pana sa le imbrac, doamne!”.
In cadrul aceleiasi discutii, Ileana Roxana Cernea a constatat ca Elena Musuroiu a “pastrat linia care am…care a fost stabilita de la inceput” si a fost informata despre dispozitiile legale folosite pentru a justifica inexistenta prejudiciului.
Procurorii au stabilit ca experta Ileana Roxana Cernea nu i-a trimis niciun raport Elenei Musuroiu in legatura cu raspunsul la obiectivele expertizei si nu a avut nicio contributie la redactarea raportului, desi avea obligatia de intocmire a documentului. Mai mult, sustin procurorii, baza legala folosita in argumentarea concluziilor expuse in raportul de expertiza nu exista, iar Cernea nu stia care a fost prejudiciul retinut in rechizitoriul din dosarul lui Marian Oprisan, nici valoarea de finantare pentru reabilitarea drumurilor prevazute in contractul de executare a lucrarilor.
“Firmele cu care au fost executate lucrarile in ceea ce priveste reabilitarea drumurilor comunale sunt, in opinia acesteia, AISPA SRL si Moldovita SRL (n.n. – nu este mentionata o astfel de societate in dosar), stia de niste acte aditionale la contractul de imprumut, dar nu stia cate, nu cunostea legea care stabileste modalitatea de inregistrare a sumelor transferate si nici nu stia cine le-a transferat. Contractul de reabilitare a drumurilor comunale se referea la 49 de astfel de drumuri (n.n. – in fapt sunt 41)”, au aratat procurorii DNA in referatul cu propunerea de arestare preventiva.
In dosar este urmarit penal si expertul Liviu Macovei, pentru complicitate la abuz in serviciu. Acesta este acuzat ca a acceptat sa semneze raportul de expertiza financiar-contabila, constientizand ca nu a fost intocmit de catre expertul desemnat de instanta – Ileana Cernea – si ca, in acest mod, se incalca prevederile legale si totodata se aduce atingere dreptului partilor vatamate din dosar la desfasurarea procesului in mod echitabil.
La inceputul lunii iunie 2006, Marian Oprisan (PSD) a fost trimis in judecata de procurorii DNA, pentru abuz in serviciu, utilizarea creditelor in alte scopuri, fals si uz de fals. Alaturi de el, in dosar au mai fost inculpati vicepresedintele CJ, Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu, directorul Directiei Economice, Ion Costeanu, directorul Directiei Tehnice, Liviu Rusu, fost sef Serviciu Drumuri si Poduri din Directia Tehnica a Consiliului Judetean.
Procurorii au sustinut ca o comisie de licitatie de la Consiliul Judetean, numita de Marian Oprisan, ar fi incredintat lucrari de pietruire a unor drumuri comunale, in valoare de 1,9 milioane de dolari, virati de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului unor firme neeligibile. Alte acuzatii se refereau la achizitia corpului de cladiri de la “Caprioara” si la sumele cheltuite pentru intretinerea unitatilor de protocol Vila “Rucar” si “Hanul dintre Vii”, situate in localitatile Soveja, respectiv Cimpineanca, imobile pentru intretinerea carora Consiliul Judetean ar fi alocat 5,2 miliarde de lei.
Dosarul a fost stramutat de mai multe ori la diferite instante, iar din 7 iulie 2010 se afla pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca.