Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Hans Klemm, a declarat luni ca il va incuraja “cat de des posibil” pe secretarul de stat american John Kerry sa viziteze Romania si a exprimat speranta ca premierul Dacian Ciolos va efectua o vizita la Washington.
Intrebat daca sunt de asteptat intalniri romano-americane la nivel inalt in anul 2016, Klemm a raspuns: “Sper ca da”.
El a amintit ca ministrul Afacerilor Externe, Lazar Comanescu, l-a invitat pe John Kerry sa efectueze o vizita in Romania.
“Il voi incuraja cat de des posibil pe secretarul Kerry sa viziteze Romania. A trecut mult timp, prea mult, de cand un secretar de stat din SUA a vizitat Bucurestiul, deci eu sper sa schimb asta candva curand. Nu avem date pentru posibila vizita a secretarului de stat, dar sper sa se intample”, a precizat Klemm.
In ceea ce priveste vizita premierului Dacian Ciolos in SUA, ambasadorul american a afirmat ca nu s-a stabilit un program, dar spera ca o astfel de vizita sa aiba loc.
Sursa foto: businessinsider