Laurentiu Reghecampf, antrenorul Stelei, a recunoscut intr-un interviu acordat site-ului prosport.ro ca atacantul Claudiu Keseru este una dintre tintele ros-albastrilor in aceasta vara.
Laurentiu Reghecampf a dezvaluit faptul ca si-l doreste pe Claudiu Keseru sub comanda sa. Tehnicianul de 37 de ani a declarat pentru sursa citata mai multe lucruri si informatii din tabara formatiei din Ghencea, si a intarit faptul ca nu are de gand sa plece de pe banca tehnica a campionilor.
Reghe este convins de faptul ca o sa fie o perioada de pregatire foarte grea pentru elevii sai cu antrenamente foarte dificile si neplacute, dar care isi vor demonstra utilitatea pe parcursul sezonului urmator.
In plus acesta a mai spus ca nu este deranjat de plecarea golgheterului Raul Rusescu, el urmand a fi inlocuit de Stanciu sau Iancu. Totodata, Reghecampf a spus ca in afara lui Claudiu Keseru si-ar mai dori inca un atacant de valoare.
Laurentiu Reghecampf stie deja cu cine se va lupta Steaua pentru titlul de campioana in sezonul 2013-2014. “Probabil, in noul sezon, ne vom lupta pentru titlu cu CFR Cluj, Pandurii si Petrolul, dar si Dinamo sunt sigur ca va conta” a declarat Reghe pentru sursa amintita.
Sursa foto: romanialibera.ro