Lauryn Hill, celebra cantreata de R&B si fosta solista de la Fugees, a fost trimisa la inchisoare dupa ce a fost acuzata, judecata si condamnata pentru evaziune fiscala in luna mai a acestui an.
Lauryn Hill a fost deja incarcerata in penitenciarul de minima siguranta din orasul Danbury, din statul Connecticut, acolo unde isi va ispasi cele trei luni de puscarie pe care le are de executat.
Suma pe care Lauryn Hill o mai are de inapoiat statului american se invarte in jurul a un milion de dolari reprezentand taxe federale si de stat. In plus, cantareata se va afla sub supraveghere timp de un an dupa ce va parasi penitenciarul. Conform Business Insider, pedeapsa initiala a lui Hill era de trei ani, insa aceasta a achitat in ultima clipa 900 de mii de dolari si magistratii au fost mai indulgenti.
Laury Hill se pare ca a fost repartizata la bucataria inchisorii, acolo unde va da o mana de ajutor la gatit si curatenie, anunta sursa citata. Hill a devenit celebra in anii ’90 gratie cantecului “Killing Me Softly With His Song”, un remake pus in scena de trupa din care facea parte la acel moment, Fugees.
Sursa foto si video: billboard.com, youtube.com