Liderii coaliției PSD-ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu vor continua, marți la prânz discuțiile la Parlament, pe marginea bugetului pentru 2019. La ședință vor mai participa premierul Viorica Dăncilă și ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici.
Surse politice citate de hotnews.ro susțin că în ultima variantă de lucru primarii ar primi banii pentru asistență socială, fondurile către primării fiind în cuantumul execuției bugetare pentru anul trecut.
Cea de-a doua întâlnire a coaliției vine după ce luni a avut loc o ședință în biroul de la Camera Deputaților al lui Liviu Dragnea. La discuțiile de luni care au durat aproape cinci ore au luat parte și premierul Viorica Dăncilă, ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, ministrul Muncii Marius Budăi, președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu și secretarul general al ALDE Daniel Chițoiu. La finalul întâlnirii de luni, niciunul dintre aceștia nu a făcut declarații de presă.
Bugetele Serviciului Român de Informaţii, al Serviciului de Informaţii Externe, al Serviciului de Protocol şi Pază şi al Servicului de Telecomunicaţii speciale au creşteri, conform proiectului de buget cuprinse între 4,8% şi 69% faţă de anul trecut.
Conform proiectului, bugetul SRI este de 2,4 miliarde lei, cu o creştere de 4,8% faţă de anul trecut, cel al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale de 604 milioane lei, cu o creştere de 69%, bugetul SPP de 233 milioane lei, în creştere cu 20% iar bugetul SIE de 309 milioane lei, în creştere cu 8,5%.
Guvernul ar putea amâna ședința de marți, în care ar trebui adoptat bugetul, pentru ziua de vineri, au spus surse politice, pentru MEDIAFAX. Premierul Viorica Dăncilă spunea, duminică, că se fac toate eforturile pentru ca bugetul pentru acest an să fie adoptat, marți, de Executiv.
Primarii municipiilor din ţară s-au declarat nemulțumiți de alocarea bugetară. Edilii, reuniți în Asociaţia Municipiilor din România (AMR), condusă de Robert Negoiţă, edilul Sectorului 3, au discutat cu premierul Viorica Dăncilă la Palatul Victoria, înaintea şedinţei de Guvern de miercurea trecută.
Primarii au cerut ministrului Finanţelor Eugen Teodorovici alocarea unui procent de 30% din bugetul naţional către administraţia locală, în condiţiile în care în prezent susţin că primesc mai puţin de 20%.
Sursa foto: realitatea