Vicepremierul Liviu Dragnea, presedintele executiv al PSD, si Klaus Iohannis, prim-vicepresedintele PNL, s-au intalnit, marti, la Ministerul Dezvoltarii, pentru a discuta pe temele descentralizarii si regionalizarii, ca urmare a deciziei luate luni in USL in acest sens, informeaza Mediafax.
La discutii participa si Marian Oprisan, presedintele UNCJR , Dan Nica, ministrul Comunicatiilor, Tudor Pendiuc, primarul Pitestiului si presedinte al Asociatiei municipiilor – din partea PSD, precum si Cristian Adomnitei, presedintele CJ Iasi si deputatul Dan Motreanu – din partea PNL.
Intalnirea se defasoara cu usile inchise.
“La intalnirea USL de luni, s-a decis ca azi sa se organizeze o intalnire de lucru intre PSD si PNL si PC, sa discutam doua subiecte importante, doua obiective majore pe care le-a asumat USL, si anume principiile descentralizarii si discutii despre modificarea Legii de dezvoltare regională. Eu cred că azi e o zi importantă. Sunt absolut convins, fiind si experienta si intelepciunea dumneavoastra si a colegilor nostri, ca vom avea la final o concluzie comuna pe aceste doua subiecte”, a spus Dragnea, in debutul sedintei.
Sursa foto: citynews.ro