DNA i-a trimis in judecata pe BOGDAN PALTINEANU, fost sef al Institutului Aslan, acum manager la Spitalul Bagdasar-Arseni si pe DAN NICOLAE STRAJA, manager la Institutul Oncologic “Alexandru Trestioreanu”. Ambii sunt acuzati de LUARE de MITA in forma continuata si au fost plasati in AREST la DOMICILIU.
BOGDAN PALTINEANU si DAN NICOLAE STRAJA fusesera arestati preventiv pe 10 iunie, dupa o zi Ministerul Sanatatii anuntand ca cei doi manageri au fost suspendati din functii. Potrivit comunicatului transmis de DNA miercuri, in rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
“In perioada mai – august 2015, inculpatul Paltineanu Bogdan, in exercitarea atributiilor ce ii reveneau in calitate de manager la Institutul National de Geriatrie si Gerontologie “Ana Aslan” in ceea ce priveste incheierea contractelor de achizitii, derularea contractelor, angajarea unitatii in operatiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a patru societati comerciale suma totala de 73.450 euro si 18.600 lei (in zilele de 12 mai 2015 – 26.400 euro, 19 mai 2015 – 19.500 euro, 16 iunie 2015 – 18.600 lei, 13 iulie 2015 – 5.000 euro, 21 august 2015 – 22.500 euro).
Banii primiti de inculpat la datele mentionate, intr-un imobil ce-i apartinea, in autoturismul personal si in cel al reprezentantului firmelor furnizoare, reprezentau comisionul stabilit (5 – 10%) pentru derularea in bune conditii (emitere comenzi, plata facturi) a contractelor de reactivi, mobilier medical si dispozitive medicale pe care Institutul de geriatrie le incheiase cu firmele respective.
In cursul lunii mai 2015, inculpatul Straja Nicolae Dan, in exercitarea atributiilor ce ii reveneau in calitate de manager la Institutul Oncologic Profesor Doctor “Alexandru Trestioreanu” in ceea ce priveste incheierea contractelor de achizitii, derularea contractelor, angajarea unitatii in operatiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a doua societati comerciale suma totala de 95.750 euro (la data de 1 mai 2015 – 55.000 euro si la data de 8 mai 2015 – 45.750 euro), reprezentand comisionul stabilit pentru derularea, in bune conditii, a contractelor de furnizare de dispozitive medicale (emitere comenzi, plata facturi).
Sumele de bani, primite de inculpat atat in biroul sau din cadrul institutiei pe care o conducea, cat si in autoturismul personal, pe o strada necirculata, indicata anterior de inculpat, reprezentau comisionul stabilit (5%) pentru derularea in bune conditii a contractelor de furnizare de dispozitive medicale (emitere comenzi, plata facturi) pe care Institutul Oncologic le incheiase cu cele doua firme. “
In cauza s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurile mobile si imobile aflate in proprietatea inculpatilor Straja Nicolae Dan pana la concurenta sumei de 95.750 euro si Paltineanu Bogadan pana la concurenta sumei de 73.450 euro si 18.600 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucuresti, cu propunerea de a se mentine masurile asiguratorii si preventive dispuse fata de cei doi inculpati.
Sursa foto: jurnalul
Vino și tu alături de campioni!Te-ai săturat de sărăcie?Faci bani simplu și repede! Totul este fără riscuri! Avem o creștere incredibilă! Te ajutăm să câștigi și tu! http://bit.ly/29ypMJN
Sistemul perfect pentru câștigat bani! oferta este specială! Lucru la domiciliu part-time!Bani repede acasă!Oportunitate foarte serioasă! Garanția seriozității este aici! Primești instrucțiuni complete! Obții ușor rezultate! Începe acum! http://bit.ly/29ypMJN
“După ce s-a îmbolnăvit fix când un corp de control scotocea prin dulapurile CFR Călători Cluj, Vasile Secară a fost “uns” în funcţia de director CFR Călători la nivel naţional. Nu au contat neregulile găsite la Cluj, ci au fost mai puternice “pârghiile trandafirii” de care Secară s-a ajutat să ajungă în top. La Cluj, Secară se poate mândri cu un contract de închiriere încheiat între CFR Călători Cluj și SC Energobit care a fost prelungit cu de la sine putere de către directorul Secară, care nu a mai organizat o licitație, iar cei de la Energobit au ocupat mai mult decât terenul respectiv şi l-au şi intabulat.
Pe vremea comuniştilor, Vasile Secară a fost secretar de partid al complexului CFR Cluj. După anii 90, a devenit pesedist şi inginer şef în gara clujeană, apoi şef adjunct de staţie şi şef de gară. În momentul de faţă, la Vasile Secară au rămas neschimbate cel puţin două caracteristici: PSD şi şefia. Înainte de Paşte in 2014 , clujeanul a fost numit şef la CFR Călători în noua structură de conducere a companiei.
Cu toate acestea, el a plecat de la conducerea CFR Călători Cluj în urma unor controale făcute de CFR CALATORI SA şi Ministerul Transporturilor. În timpul unuia dintre aceste controale, Vasile Secară s-a îmbolnăvit brusc şi a intrat în concediu medical. Mai amuzant este şi că verificările respective s-au “îmbolnăvit”, iar rezultatele lor nu au mai fost date publicităţii.
Un audit degeaba
Timp de mai bine de 10 ani la conducerea regionalei clujene a CFR Călători a fost menţinut Vasile Secară, iar demiterea lui a venit ca urmare a mai multor controale venite de la CFR CALATORI SA şi Ministerul Transporturilor. Conform unor informaţii, cireaşa de pe tortul fostului director Secară ar fi un contract de închiriere încheiat între CFR Călători Cluj și SC Energobit care a fost prelungit cu de la sine putere de către directorul Secară, care nu a mai organizat o licitație, iar cei de la Energobit au ocupat mai mult decât terenul respectiv şi l-au şi intabulat. Spre exemplu, unul dintre lucrurile care i se pot reproşa fostului director este faptul că, dacă anul trecut, CFR Călători Cluj a avut alocate fonduri în valoare de 543.000 de lei, a reuşit să cheltuiască 300.000 de lei.
Reprezentanţii CFR de la Bucureşti au fost extrem de lacunari în ceea ce priveşte motivul controalelor, iar conform raportului de audit pe anul trecut, principalele nereguli depistate au constat în “- nereguli privind pregătirea tehnică a trenurilor de călători;- deficiențe privind respectarea și punerea în practică a ordinelor, dispozițiilor , instrucțiilor, reglementărilor în vigoare;- neconformități privind efectuarea controalelor la nivelul organelor cu sarcini de îndrumare și control din cadrul SRTFC Cluj, superficialitate privind întocmirea notelor de constatare și a rapoartelor de remediere;- aspecte privind nerespectarea programului de lucru și a disciplinei în serviciu; – nereguli privind repararea și întretinerea în exploatare a materialului rulant. În urma neregulilor constatate cu ocazia acestor controale s-au luat o serie de măsuri organizatorice, de remediere a neconformităților sau de tratare disciplinară a personalului vinovat, funcție de gravitatea faptelor”, se arată în raportul de audit pe anul 2012 al CFR Călători.
Milioane de euro “trimise cu nașul” la CFR Calatori Cluj.
Însă, aceste probleme pentru care regionala condusă de Vasile Secară a fost cercetata cercetată de oficiali din cadrul CFR CALATORISA nu au apărut acum. “Învârtelile” mai mici sau mai mari făcute de șefii clujeni ai acestei instituții se știu de ani buni însă, se pare, ordinul de schimbare a venit abia acum.
Spre exemplu, conform unui raport oficial al Curții de Conturi, se știa că la CFR Cluj se fac afaceri cu terenuri. Conform raportului respectiv, la CFR Cluj prejudiciul a fost constant prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a contravalorii terenurilor din patrimoniu, deşi acestea au fost evaluate.
“La SRTFC Cluj ,Curtea de Conturi a depistat plăţi nelegale pentru lucrări neefectuate, cheltuieli indirecte şi cota de profit aferentă acestora la obiectivele “Reparaţie pasaj trecere la nivel km. 12 + 908, linia CF Apahida-Dej, între staţiile Jucu-Bonţida” şi “Reparaţie pasaj trecere la nivel km. 8 +582, linia CF Apahida-Dej, între staţiile Jucu-Bonţida”. În timpul controlului prejudiciul constatat a fost recuperat şi virat în contul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii”. Tot la CFR Calatori Cluj, inspectorii Curţii de Conturi au descoperit că managerii nu au evaluat şi nu au înregistrat în evidenţa contabilă terenurilor în suprafaţă de 167.453 m.p.
La nivel naţional s-a descoperit că cei de la CFR au cheltuit ilegal 13,4 milioane de euro. La CFR Cluj, prejudiciul a fost constatat prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a contravalorii terenurilor din patrimoniu, deşi acestea au fost evaluate.
Un teren pierdut în gară
Controlul făcut la CFR Călători Cluj a survenit ca urmare a faptului că prin intermediul directorului Vasile Secară, CFR Călători Cluj a încheiat în 2008 un contract de închiriere pe cinci ani cu firma clujeană Energobit pentru un teren aflat în Jibou.
După expirarea celor cinci ani, contractul a fost prelungit pentru încă alți cinci, fără ca Secară să mai ceară aprobarea SNTFC București și fără a mai face o licitație pentru terenul respectiv. Problema s-a “îngroșat” atunci când cei de la Energobit și-au extins halele și pe o parte de teren care nu intra în contractul de închiriere. Când juriştii CFR au început procedurile de intabulare a terenului respectiv, lucrurile s-au complicat pentru că o parte din teren era ocupat de firma clujeană, lucru posibil cu acordul și diligențele făcute de Vasile Secară la șefii CFR din zona Jiboului.”