Presedintele CJ Ilfov, Marian Petrache, a declarat pentru Mediafax ca nu este impotriva unui pact de neagresiune propus de organizatia PSD, dar este nevoie de o mediere a conflictului din partea lui Victor Ponta si a lui Crin Antonescu, precum si de o intelegere la nivel national.
Petrache a fost intrebat daca accepta pactul propus de PSD Ilfov liberalilor pentru perioada de pana la europarlamentare.
“Nu trebuie sa fie un pact pana in europarlamentare si nu trebuie sa fie unul la Ilfov. Trebuie sa fie un pact sau o intelegere la nivel national pe care sa functioneze toate organizatiile din tara, toate filialele si de la PNL si de la PSD. Eu nu am nimic impotriva sa fac un pact separat cu PSD la Ilfov, pentru ca interesul meu este sa fie liniste in judet si sa fac proiectele pe care mi le-am propus”, a sustinut Petrache.
El a precizat ca asteapta din partea liderului PSD Ilfov, Gabriela Firea, sa-si explice acuzatiile ce i-au fost aduse in privinta banilor alocati primariilor PSD cu dovezi.
“Sa acuzi, sa spui lucruri destul de grave dupa parerea mea – si sunt de acord cu ea, nu poti sa fii la guvernare cu un partid si pe urma sa impart banii altfel, adica sa ajut numai anumite localitati – sa spuna daca intr-adevar primariile PSD au primit fonduri (…) Nu poti sa vii sa ma toci si spui tot felul de lucruri si pe urma vii la mine cu un pact de neagresiune”, a mai afirmat liderul PNL Ilfov.
Petrache a sustinut ca din vara anului trecut asteapta o discutie cu Victor Ponta si cu Crin Antonescu in privinta situatiei de la Ilfov.
“Atata timp cat exista USL este obligatoriu sa functionam impreuna, nu asta e problema. Nu am nimic impotriva semnarii unui protocol suplimentar, nu asta e problema (…) Doamna Firea are punctul ei de vedere, eu am punctul meu de vedere, avem nevoie de un arbitru. Dincolo de lucrurile astea, doamna Firea a spus niste neadevaruri si astept din partea ei o pozitionare. Cu doamna Firea m-am tot intâlnit, nu ne-am inteles, avem puncte de vedere diferite, astept pe domnul Ponta si pe domnul Antonescu sa ne impace”, a precizat Petrache.
Organizatia PSD Ilfov a trimis liberalilor din judet propunerea de pact de “neagresiune si colaborare” in perspectiva alegerilor pentru PE si solicita revenirea in functii a vicepresedintilor CJ din partea PSD si UNPR, in locul celor de la PDL si PNL, potrivit documentului obtinut de Mediafax.
Incheierea unui astfel de pact de neagresiune intre PSD si PNL s-a incercat si in judetul Botosani, insa fara succes.
Presedintele PSD Ilfov, Gabriela Firea, a declarat, luni, ca are in vedere initierea la nivelul USL Ilfov, respectiv intre organizatiile PSD si PNL, un pact de neagresiune, dupa modelul pactului de la Botosani.
Foto: Adevarul