Presedintele Romaniei, KLAUS IOHANNIS, a transmis sambata un mesaj cu ocazia a 10 ani de la semnarea Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana (UE) in care arata ca evenimentul are semnificatii deosebite pentru tara noastra si, la fel ca si aderarea la NATO, a demonstrat ca elitele politice si societatea sunt capabile sa-si uneasca eforturile in directia unor obiective nationale majore, care depasesc interese particulare sau conjuncturale.
‘Semnarea Tratatului de aderare a venit dupa un proces dificil de negocieri care a marcat transformari profunde in multe domenii ale vietii economico-sociale. Acest moment a insemnat recunoasterea faptului ca Romania era pregatita sa devina membra a Uniunii Europene, sa se alature unui spatiu de valori definit de democratie, stat de drept, economie de piata, respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Astazi putem fi mandri de faptul ca facem parte dintr-o uniune de state suverane cu rol semnificativ la nivel global, din marea familie europeana pentru care asigurarea pacii, stabilitatii, prosperitatii pentru cetatenii sai si promovarea democratiei si a statului de drept sunt obiective fundamentale. Romania a demonstrat ca este un partener credibil si predictibil care pledeaza consecvent pentru adancirea proiectului european, pentru respectarea principiilor si valorilor fundamentale ale Uniunii Europene”, afirma presedintele in mesajul sau.
CITESTE SI: IOHANNIS: Consiliul extraordinar a AGREAT un DOCUMENT privind PREVENIREA fluxului MIGRATIEI ILEGALE
Seful statului spune ca ”drumul” parcurs de Romania de la momentul semnarii Tratatului de aderare nu a fost simplu, iar Romania s-a transformat mult, ca stat si ca societate, in toti acesti ani, eforturile depuse pentru modernizare fiind semnificative.
”Calitatea de membru al Uniunii Europene pe care Romania a obtinut-o incepand cu 1 ianuarie 2007 a adus cetatenilor romani multiple beneficii. Crearea unui cadru legislativ in concordanta cu cel al Uniunii Europene, asigurarea accesului la fondurile structurale si de coeziune, participarea la procesul de luare a deciziilor la nivelul european, libera circulatie a persoanelor pe teritoriul Uniunii, precum si accesul companiilor romanesti pe piata unica europeana fac parte dintre beneficiile obtinute. Exista, inca, procese de integrare nefinalizate precum aderarea la Spatiul Schengen si adoptarea monedei unice. Ramanem profund atasati realizarii acestor doua obiective cat mai curand posibil”, arata Iohannis.
El afirma ca Romania va sprijini in continuare consolidarea Uniunii Europene si va sustine mentinerea unitatii proiectului european si a solidaritatii intre statele membre ca elementele centrale ale acestei constructii.
CITESTE SI: KLAUS IOHANNIS, la 100 de ZILE de MANDAT: Romania LUCRULUI BINE FACUT este POSIBILA
”Romania are toate premisele pentru a-si consolida pozitia in interiorul Uniunii Europene, astfel incat vocea noastra sa fie mai puternica in procesul decizional la nivel european. Iar actiunea noastra comuna va fi in aceasta directie. Am convingerea ca, pe baza experientei acumulate in acesti 10 ani care au trecut de la semnarea Tratatului de aderare, vom valorifica mai bine oportunitatile create de apartenenta noastra la Uniune in beneficiul tuturor cetatenilor romani”, mai spune presedintele Iohannis.
Sursa foto: presidency.ro
Căutăm colaboratori pentru publicare anunțuri. Se lucrează comod, de acasă, maxim 3 ore pe zi, în funcție de abilități. Cerințe: – necesar calculator – conexiune internet – răbdare – cunostințe minime PC – seriozitate – perseverență – atenție la detalii și minim 18 ani Nu este necesară experiența. Instruire gratuită oferită sub forma unor lecții prin mail. Veți trece mai întâi prin instruire apoi dacă doriți, o să începeți să lucrați. Program part-time/ full-time Important: NU CEREȚI DETALII PE FACEBOOK, le veți primi pe email. Acest proiect vizează piața americană a cărților electronice. Pentru informații trimiteți textul ,,info’’ la adresa [email protected] Oferim și solicităm seriozitate! În caz că nu primiți o lecție din probleme tehnice, vă rog să mă anunțați! Răspunsul la informațiile solicitate o sa-l primiti in maxim 24 ore.
Pe măsură ce convingerea voastră se adânceşte şi încrederea creşte, deveniţi mai atenţi şi mai Conştienţi de oportunităţile ce apar pentru a le transforma în realitate. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea ”Succesul în viață”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email [email protected]