METROREX a SCUMPIT, incepand de sambata, calatoria cu metroul, cu toate ca a primit peste 200 de petitii ca acest demers sa fie oprit. Astfel, tarifele au fost majorate cu 16-33%. Pretul cartelei pentru doua calatorii a crescut de la 4 la 5 lei, pentru cea cu 10 calatorii bucurestenii vor scoate din buzunar 20 de lei, in loc de 15 lei.
Pentru un abonament lunar nelimitat, pasagerii vor plati 70 lei, fata de 60 lei ca pana acum. Si pretul unui abonament saptamanal cu numar nelimitat de calatorii creste de la 20 lei la 25 lei, cel al unui abonament de o zi este majorat de la 6 lei la 8 lei, iar abonamentul de 62 calatorii a fost eliminat.
Noile tarife de calatorie cu metroul vor intra in vigoare de sambata, “cu riscul unor nemultumiri din partea calatorilor”, a precizat ministrul Transporturilor, Ioan Rus, intr-un comunicat de presa. Pe de alta parte, Metrorex va fi obligata “sa se dezvolte si sa se modernizeze, astfel incat bucurestenii sa circule cat mai curand si pe noile magistrale”.
Saptamana trecuta, mai multe persoane au protestat la metrou la statia Piata Unirii fata de scumpirea tarifelor calatoriilor. Oamenii au afisat bannere pe care scria “Scumpiri nejustificate. Licitatii trucate” sau “Metrorex ne fura!”.
Ministerul Transporturilor (MT) arata ca “ajustarea tarifelor de calatorie va conduce la o crestere a veniturilor proprii ale societatii cu aproximativ 4,4 milioane de lei lunar”, conform comunicatului de presa.Aceasta suma este necesara acoperirii deficitului de finantare a societatii pe anul 2015, arata MT.
CITESTE SI: Directorul Metrorex, AUREL RADU, si-a dat DEMISIA
“Precizam ca, in acest an, subventia alocata Metrorex pentru calatoria cu metroul a scazut de la 369 milioane de lei in 2014, la 328 milioane de lei in 2015. Costul real al unei calatorii cu metroul este de 4 lei, iar tariful mediu incasat pe o calatorie de la pasageri este de 1 leu, diferenta fiind acoperita din subventii si alte venituri ale societatii. Subventia si veniturile actuale ale Metrorex nu pot acoperi costul real al unei calatorii”, conform sursei citate.
Sursa foto: adevarul.ro
Va mai amintiti?
Perchezitii DNA la CFR si Ministerul Transporturilor: Prejudiciu de 5 milioane de euro…
Insa, prejudiciul real se ridica la aproximativ 160 milioane de euro?
“Pentru că era criză în 2010 şi guvernul tot insista că trebuie să scadă cheltuielile bugetare de CRĂCIUN , apare Hotărârea de Guvern nr. 1.336 prin care s-a ajuns în situaţia în care subvenţia încasată de către marii operatori privaţi să crească considerabil în anul de criză.
Curat – murdar cadou de sărbători!
Practic, prin inginerii financiare a căror legalitate ne cam scapă(poate ne lamureste directorul de la Transporturi, Claudiu Dumitrescu), pentru anul 2010 REGIOTRANS a încasat o subvenţie de 126.178.130 RON, REGIONAL a primit 17.155.110 RON, iar TRANSFEROVIAR Grup SA a beneficiat de 8.841.040 RON. Culmea ironiei şi golăniei!
Şi tot culmea e că adunate dau aproximativ 152.174.280 RON adică 79% din suma de 192.384.000 RON care cică s-a obţinut din restructurarea CNCF CFR SA. Păi destul de clar nu? Firmele astea private trebuiau plătite şi în 2011 şi de unde dacă nu din darea angajatilor afară?! Făcând puţin istoric, aflăm că statul român a dezvoltat firmele private finanţându-le în perioada 2008-2010 cu suma totală de 216.743.350 RON (45.805.000 RON în 2008, 57.345.000 RON în 2009 şi 126.178.130 RON în 2010), numai în cazul REGIOTRANS SRL. Adunate dau vreo 51 milioane EURO , gaură la bugetul de stat.
Dacă adăugăm şi subvenţiile primite de REGIONAL – 23.612.110 RON (6.457.000 RON în 2009 şi 17.155.110 RON în 2010), respectiv 8.841.040 RON primită de TRANSFEROVIAR Grup SA în 2010, rezultă bani daţi de stat pe prosperitatea privaţilor în sumă de 249.196.500 RON , adică aproximativ 58 milioane EURO.
Sigur, oamenii de afaceri vor sări în sus şi vor spune că sumele astea sunt primite pentru un serviciu social, dar atâta timp cât finanţarea este asigurată de stat pentru trenuri care circulă goale şi nu le verifică nimeni dacă chiar fac numărul de kilometri pe care-l pretind iar veniturile proprii tind spre zero absolut, nu prea înţelegem cum e denumită chestia asta o AFACERE! ISTORIA SE AMPLIFICĂ ÎN 2011, când GANEA IORGU şi COMANA COSTEL şi-au pus în cap să obţină de la stat sume colosale.
De parcă nu era de ajuns mărinimia deosebită a statului român, care prin HG nr.746/20.07.2011 a stabilit valoarea subvenţiei pentru REGIOTRANS SRL Braşov, la suma de 19,79 lei/tren/km, reprezentând un total cadou pentru anul 2011 de cca. 147 milioane lei, adică vreo 34 milioane euro, cei doi crai de la răsărit sar ca arşi şi pretind nici mai mult nici mai puţin decât aceeaşi sumă care se achită companiei de stat, deşi costurile transporturilor efectuate de SC REGIOTRANS SRL nu justifică această cerere, iar Hotărârea de Guvern stabileşte clar cum trebuie făcut calculul. Păi bine fraţilor, sunteţi firmă comercială privată sau asistaţi social?
Nu ajunge că toate trenurile voastre circulă goale, sunt ca vai de ele dar aţi înscris în documentele contabile şi curse suplimentare (mai mult decât cele contractate prin HG 746/20.07.2011) pentru a primii o subvenţie şi mai mare ?
Se vede că vă ajută din plin unii diriguitori de prin minister. Prietenii CLAUDIU DUMITRESCU,SCHIACU, DOROBANŢU, STEFĂNESCU şi MAIER ştiu ce spunem şi de ce, dar până la urmă va afla şi doamna BOAGIU ,SILAGHI, FENECHIU, …?
Cifrele în sine poate nu spun multe dar devine macabru când constatăm că în cazul REGIOTRANS SRL suma reprezintă cca. 86 -90% din totalul veniturilor, la REGIONAL SRL – 89-91%, iar la TRANSFEROVIAR SA – 70%.
Pentru ce să vă mai subvenţionăm din buzunarul nostru al tuturor?
POATE DOAR PENTRU CA SĂ INTRAŢI, CULMEA, ÎN TOP 300 ?
Conform topului „300 cei mai bogaţi români” dat publicităţii de revista CAPITAL în octombrie 2011, COMANA COSTEL (aflat pe locul 162) are o avere estimată de cca. 35-38 milioane de euro, GANEA IORGU (aflat pe locul 240) are o avere estimată la cca. 23-25 milioane de euro, iar valoarea reală a societăţilor comerciale deţinute de cei doi este de cca. 58-63 milioane de euro. Culmea este că în mod real (analizând HG nr.746/20.07.2011 şi cele similare din anii 2009 şi 2010) profitul se datorează exclusiv subvenţiilor obţinute de la stat şi atunci…
CUM RĂMÂNE CU ANII DE CRIZĂ ÎN CARE ANGAJATII TREBUIE SĂ FIE CONCEDIAŢI ŞI SALARIILE DIMINUATE?
Probabil că cei doi români bogaţi vor spune acum că nu e adevărat şi că o parte din profit a fost realizat de SC RC CF TRANS SRL care nu primeşte subvenţie.
Frumuseţea este că întradevăr acestă firmă nu primeşte subvenţie, dar a primit mai mult cadou o bună parte din calea ferată (închiriată tot de la stat) pentru care încasează şi face chipurile profit din Taxa de Utilizare a Infrastructurii, taxă încasată de la cine credeţi evident în mare parte de la REGIOTRANS, care, nu-i aşa, are fondurile în principal tot de la statul român?”
Si au urmat 2012 , 2013 , 2014 si 2015 , dezastrul pentru CFR Calatori continua cu DOROBANTU VALENTIN , SECARA VASILE, SZENTES IOSEF, ETC. ??????
SI TOTUSI, CINE PLATESTE ?
D N A , AVETI CUVANTUL…