Ministrul transporturilor, Ramona Manescu, a cerut, duminica, secretarului de stat Cristian Ghibu, presedinte al comisiei de privatizare a CFR Marfa, si consultantilor Deloitte si Musat si Asociatii, ca in cursul zilei de luni sa transmita un punct de vedere fundamentat privind evolutia, momentul si pasii urmatori in aceasta privatizare.
Solicitarea facuta de ministrul Transporturilor a venit ca urmare a pozitiei transmise, duminica, de catre Grup Feroviar Roman (GFR) referitoare la privatizarea CFR Marfa SA, potrivit unui comunicat transmis de minister.
“Este datoria domnului Ghibu ca, impreuna cu consultantii, sa gestioneze acest proces de privatizare in favoarea statului roman, care l-a investit cu aceasta responsabilitate, inca din februarie 2013, atunci cand a fost numit la conducerea comisiei de privatizare si mai tarziu in septembrie 2013, cand a semnat contractul de privatizare cu caștigatorul licitatiei. Inca de la debutul mandatului de ministru i-am cerut domnului secretar de stat Ghibu sa se concentreze pe ducerea la bun sfarsit a procesului de privatizare”, a declarat ministrul transporturilor, Ramona Manescu.
Reamintim ca Grup Feroviar Roman (GFR) a cerut Ministerului Transporturilor sa desecretizeze contractul de pentru vanzarea pachetului majoritar de actiuni la CFR Marfa si cere implicarea directa a Ministerului Transporturilor, in vederea evitarii unui esec al privatizarii.
“In calitate de cumparator, Grup Feroviar Roman, care si-a indeplinit pana acum cu onestitate si la termen toate obligatiile care-i reveneau, considera ca atitudinea Comisiei de Privatizare a fost de natura a-i leza buna-credinta, interesele si eforturile financiare pe care le-a facut pentru succesul acestei privatizari de importanta strategica pentru statul roman. Cu toate acestea, GFR este in continuare dispus sa colaboreze cu Ministerul Transporturilor pentru a identifica impreuna caile legale prin care poate fi evitat esecul unei licitatii care ar afecta negativ mediul economic si ar descuraja investitiile straine. Grup Feroviar Roman conteaza pe sustinerea conducerii Ministerului Transporturilor pentru prevenirea acestei situatii”, se arata intr-un comunicat de presa transmis de GFR, detinut de omul de afaceri Gruia Stoica.
Oamenii astia se joaca cu privatizarea cfr marfa, dand vina unu pe altu, exact k bancul lui Bula si strula in copac. Trece un om cu o palarie imensa la cap, vede o doamna stilata, “-buna ziua fliosc un kkt in palarie, se duce omu suparat. “-bula cine a kkt in palaria mea? “nu eu strula de sus. “strula cine a kkt in pălaria mea? Nu eu branza de sus, si il ea pe strula la bataie, mai asta nu e branza e kkt. Așa cu plagiatore si nu stiu de unde a aparut Rama Manușa asta de la transporturi nu am auzit pana akm de ea cum e boagiu, udrea, anastase sh multe altele, dar manusa asta cred k era o pitipoanca de lui Dottore.