Tehnicianul roman a fost dat afara de oficialii gruparii belgiene, anunta in exclusivitate site-ul gsp.ro. Diriguitorii lui Standard Liege nu au tinut cont de faptul ca Mircea Rednic a reusit sa califice echipa in editia urmatoare a Europa League.
In locul lui Mircea Rednic, pe banca tehnica a belgienilor de la Standard va fi instalat Guy Luzon, antrenorul nationalei de tineret a Israelului, noteaza sursa citata. Luzon, in varsta de 37 de ani, si-a inceput cariera de tehnician de la 25 de ani, atunci cand a fost nevoit sa renunte la cariera de jucator profesionist din cauza unei accidentari grave.
“E o lipsa de respect din partea presedintelui dupa tot ce am facut la club. Sunt foarte dezamagit, eu am vrut sa raman” a declarat Mircea Rednic.
Mircea Rednic are mai multe variante la dispozitie. El poate sa ramana in Belgia fiind dorit de alte cateva grupari din Jupiler League, dar la fel de bine poate reveni in Liga I, Dinamo, Astra si CFR Cluj avandu-l pe lista lor.
Sursa foto: dolce-sport.ro