Senatorul PNL, Ioan Ghise, a declarat vineri, dupa ce propunerile de modificare la Codul Rutier au fost schimbate in documentul postat pe site-ul MAI, ca nu se poate vorbi despre o modificare de partid, asa cum au acuzat televiziunile, ci de gasirea unei formule care sa corespunda realitatilor din tara, agreata cu reprezentantii transportatorilor si taximetristilor. Desi a recunoscut ca amenzile propuse saptamana trecuta erau prea mari, Ghise a explicat ca acestea au fost micsorate, iar proiectul nu va ajunge pe masa Guvernului decat peste doua saptamani, pana atunci urmand a se derula consultari.
“Au fost modificari, ministrul Radu Stroe a spus ca nu mai sunt propuneri de amenzi de 16.000 de lei. Aceste propuneri puse pe site nu vor fi promovate pentru a exista o mai larga consultare si sa se gaseasca un consens. Proiectul este izvorat de la IGPR, care sunt alarmati de numarul tot mai mare de accidente grave. Au gresit cu unele prevederi exagerate. O prelungire cu doua saptamani a consultarilor inainte de depunerea ordonantei de urgenta este binevenita”, a spus Ghise.
Senatorul liberal a explicat si ce s-a intamplat la sedinta Biroului Permanent National (BPN) al PNL, dupa ce presa a speculat ca ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a fost “strans cu usa” de partid sa schimbe proiectul Codului Rutier, altfel fiind asteptat sa demisioneze din functie. Ghise a recunoscut ca a fost o sedinta lunga, insa a explicat ca au fost foarte multe subiecte pe ordinea de zi, inclusiv comentarii la proiectul Codului Rutier. Apoi, senatorul liberal a atras atentia ca prevederile noului Cod Rutier trebuie sa fie in acord cu punctele de vedere ale Asociatiei Transportatorilor si a celei a Taximetristilor.
“A fost o sedinta lunga, au fost multe subiecte. In privinta Codului Rutier, au fost foarte multe comentarii ale colegilor din tara si eu am propus sa se amane, pana cand punctele de vedere ale Asociatiilor transportatorilor si ale Asociatiilor de taximetrie vor fi luate in vedere, astfel incat modificarile sa fie agreate de cat mai multa lume. Modificarea codului rutier este o necesitate ca urmare a cresterii alarmante de accidente, multe mortale”, a explicat Ghise.
Intrebat de ce nu s-a ramas la masurile drastice prevazute initial in proiect, Ioan Ghise a spus ca trebuie gasita o formula mai echilibrata a Codului Rutier, in concordanta cu realitatile din tara si a negat ca ar fi o modificare de partid.
“Propunerile au venit ca urmare a unor studii de impact din partea MAI. Mai multi colegi si eu am spus ca trebuie tinut cont si de punctul de vedere al profesionistilor. Este vorba de a gasi o formula mai echilibrata in concordanta cu realitatile din tara. Nu este o modificare de partid, nu s-a negociat in sedinta. S-a apreciat de cuviinta sa existe un plus de dialog cu asociatiile transportatorilor si taximetristilor si modificarile sa se bazeze pe un consens. Nu s-a decis nici scaderea nici modificarea, doar amanarea promovarii prin ordonanta de guvern”, a precizat senatorul liberal.
Site-ul MAI a operat o modificare, vineri, in proiectul Codului Rutier. Amenzile prezentate acum sunt mai mici cu 40% fata de cele propuse initial. Astfel, amenda maxima scade de la 16.000 lei la 9.600 lei. De asemenea, proiectul mai prevede ca suspendarea permisului auto se face pentru maxim 2 ani.