Monica Macovei, candidat independent la alegerile prezidentiale, sustine, intr-o declaratie de presa transmisa marti, ca, daca se vrea “dovada” ca Victor Ponta ar fi fost ofiter acoperit, sugereaza sa se caute “si in arhiva SIPA”. “Daca vrem dovada ca Ponta a fost ofiter acoperit, sugerez sa cautam si in arhiva SIPA”, arata Macovei in declaratia de presa.
Ea precizeaza ca, in calitate de ministru al Justitiei, a desfiintat SIPA “pentru ca cercetarile arhivei au aratat ca SIPA, prin agentii sai, urmarea judecatori, procurori sau avocati”. “Notele informative contineau nu doar date despre activitatea profesionala, ci si despre viata privata a magistratilor”, adauga ea.
“Astfel de informatii, de care colaboratoarea Securitatii, Rodica Stanoiu, se folosea, probabil, pentru a santaja magistrati, erau obtinute, evident, si din interiorul magistraturii, de judecatori sau procurori ofiteri acoperiti. Ponta a ajuns la Parchetul General exact in perioada cand era ofiter acoperit, desi nu indeplinea conditiile legale, deci prin eludarea legii, printr-un ordin de ministru al Rodicai Stanoiu, colaboratoare a Securitatii”, mai sustine Macovei.
Presedintele Traian Basescu a declarat, luni seara, ca Victor Ponta a fost ofiter acoperit al SIE in timp ce era procuror, fapt ce reprezinta “o ilegalitate constitutionala” si “o incompatibilitate”, potrivit Constitutiei vechi.
Basescu a spus ca la numirea Guvernului a intrebat telefonic daca exista ofiteri acoperiti in Executiv. “La numirea prin Parlament, eu nu verific, atunci cand sunt instalari de guverne, pentru ca ma obliga Constitutia sa-i numesc si n-am ce face. Dar atunci am intrebat telefonic. Mi s-a spus ca nu este niciun ofiter acoperit, am inchis subiectul, imi veneau de la Parlament, oricum trebuia sa-i validez. si chiar mi-aduc aminte ca am spus-o: Guvernul nu are niciun ofiter acoperit. Nu mi-a dat prin cap ca ar fi rezervisti acoperiti”, a afirmat Basescu, la Realitatea Tv.
“Oricum n-aveam ce sa fac, pentru ca pe votul Parlamentului eu nu pot respinge un guvern sau un prim-ministru”, a mai spus el.
Seful statului a explicat ca “nelinistea” i-a fost starnita in momentul in care senatorul Valer Marian a facut o interpelare privind calitatea de ofiter SIE a lui Victor Ponta. “Nu atat interpelarea, cat lipsa de raspuns si pe urma discutiile din presa”, a mai spus Basescu.
Citeste si: Acuzatiile formulate de TRAIAN BASESCU la adresa lui VICTOR PONTA au ajuns si in PRESA STRAINA
Marti dimineata, la Iasi, unde a participat la slujba de Sfanta Parascheva, premierul Victor Ponta a avut prima reactie la declaratiile lui Traian Basescu, spunand ca sunt ”numai minciuni” si ca presedintele este ”extrem de tulburat si framantat” si ca ”Romania nu mai trebuie sa depinda de tulburarile unei persoane”.
Premierul a mai spus ca din 1995, cand a terminat Facultatea de Drept, a respectat legile de fiecare data si si-a servit tara si va face acest lucru in continuare.
”In ce ma priveste va spun foarte clar si foarte sigur ca dupa ce am terminat Facultatea de Drept, in anul 1995, si pana azi sunt 20 de ani, de fiecare data am respectat legile tarii, mi-am servit tara ca magistrat, ca deputat, ca ministru si voi face la fel ca presedinte al Romaniei”, a afirmat Victor Ponta.
El a mai sustinut ca Traian Basescu se exprima ”intr-un mod total inacceptabil pentru un presedinte”, folosind aceasta functie si institutiile pentru a o sustine pe Elena Udrea.
Intrebat daca este ceva adevarat din ceea ce a afirmat luni seara presedintele Basescu, premierul a afirmat: ”Nu, sunt numai minciuni”.
Intrebat, de asemenea, de ce s-a referit Traian Basescu la perioada 1997-2001, premierul a raspuns: “Nu stiu, asta trebuie sa-l intrebati pe dansul”.
stii cam multe despre lumea serviciilor , securista mica ce esti…voi vorbiti pdl-ilor , impreuna cu BASESCU , securistul nr 1 al tarii care nu se da plecat… va fi vai mama lui cand va fi dat jos de popor,acest betiv national si iresponsabil…frica mare in voi ,kktilor…