Garda Financiara din Italia a inceput o noua operatiune de amploare care vizeaza cateva zeci de cluburi de fotbal din Peninsula. Fiscul a descins in forta la sediile a 41 de cluburi din Serie A si B, anunta cotidianul Gazzetta dello Sport.
UPDATE ora 16.45: Garda Financiara italiana ancheteaza inclusiv transferul fotbalistului roman Adrian Mutu la echipa Juventus, in anul 2005.
Toate cele 41 de echipe din primele doua esaloane ale fotbalului italian sunt suspectate de evaziune fiscala, inspectorii de la Garda Financiara italiana confiscand, in timpul perchezitiilor efectuate in aceasta dimineata, mai multe documente legate de transferul de jucatori.
Nu mai putin de 12 procurori instrumenteaza acest nou “Calciopoli” care sta sa izbucneasca in fotbalul italian. Printre numele echipelor anchetate le regasim pe Inter Milano, AC Milan, Juventus Torino, Lazio Roma, SS Napoli, AS Roma si Udinese Calcio.