Negocierile dintre Partidul Social Democrat (PSD) si Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania (UDMR) au intrat in impas, luni dimineata, dupa ce social democratii nu s-au aratat dispusi sa cedeze portofoliul de la Ministerul Sanatatii celor de la UDMR. Potrivit postului Realitatea Tv, membrii UDMR ar vrea ca postul de ministru al Sanatatii in Cabinetul Ponta 3 sa fie ocupat de Cseke Atilla (foto), cerinta cu care PSD nu este de acord.
In aceeasi ordine de idei, premierul Victor Ponta impreuna cu Gabi Oprea au plecat de la Palatul Victoria catre Palatul Parlamentului. Cseke Atilla a mai fost ministrul Sanatatii, in precedentul mandat din timpul Guvernului Boc, acesta luand cateva decizii controversate printre care si inchiderea a 67 de spitale.
Citeste si: PSD ar putea semna, luni, acorduri de sustinere a Guvernului cu UDMR si grupul minoritatilor
In conditiile in care, negocierile vor avea un deznodamant favorabil, doua acorduri pentru sustinerea noului Guvern, respectiv cu grupul minoritatilor nationale, la ora 15:00, si cu UDMR, la ora 15:30, urmand ca noul Cabinet sa fie prezentat la ora 17:00, la Parlament, a anuntat liderul PSD, premierul Victor Ponta.
“Daca negocierile cu UDMR decurg cu bine, luni semnam doua acorduri pentru noul Guvern – unul cu grupul minoritatilor si altul cu cei de la UDMR”, a declarat Victor Ponta. Primul ministru a precizat ca, dupa semnarea celor doua acorduri, va prezenta noul Cabinet si lista de ministri.
Sursa foto: realitatea.net