NOUL STATUT AL PNL a fost adoptat, vineri dupa-amiaza, in cadrul Delegatiei Permanente. Potrivit documentului, numarul de vicepresedinti va ramane 31, iar Biroul National va ramane in aceeasi componenta pe care o are acum.
Liberalii au adoptat formula noului statut din care a fost exclusa alianta cu ALDE, maine urmand ca PNL sa se alature PPE, unde este si PDL. Cei care demisioneaza din PNL nu se vor mai putea inscrie timp de un an, functia de prim-vicepresedinte va fi desfiintata, iar daca PNL vor avea ministri sau premier, vor rtebui sa informeze periodic partidul cu privire la actiunile lor. De asemenea, nu vor putea initia o lege faraconsultari prealabile.
La Congresul PNL de maine nu se vor putea aduce amendamente.
Proiectul noului Statut al PNL, adoptat in cadrul sedintei Delegatiei Permanente de vineri si supus ulterior votului in Congresul PNL prevede, printre altele, ca din cei 31 de vicepresedinti, care vor fi alesi in mod uninominal in cadrul Congresului, 15 vor avea competente executive pentru a se ocupa de domenii specifice.
Atributiile acestora urmeaza a fi aprobate in prima sedinta a Delegatiei Permanente, la propunerea Biroului Politic National, iar ceilalti 16 vicepresedinti vor primi atributii in coordonarea activitatilor filialelor PNL, prin decizia BPN.
Conform documentului, secretarul general al PNL nu va mai fi ales de Congres, ci va fi numit de Biroul Politic National, la propunerea presedintelui PNL.
In cazul presedintelui PNL, Statutul este completat cu prevederea conform careia “in cazul vacantarii functiei de presedinte al PNL, responsabilitatile acestei functii se asigura de catre un vicepresedinte ales de Congres, desemnat prin vot de catre BPN”.
In Statutul PNL este mentinuta prevederea conform careia Delegatia Permanenta este cea care “desemneaza candidatul PNL la functia de Presedinte al Romaniei”.
Apartenenta PNL la ALDE este eliminata, dar nu este introdusa apartenenta la PPE
Din proiectul de Statut al PNL este eliminata prevederea conform careia partidul este membru al Aliantei Liberalilor si Democratilor Europeni (ALDE), dar este mentinuta apartenenta la Internationala Liberala. In schimb, nu este precizata apartenenta la vreo alta familie politica europeana, cum ar fi PPE.
De asemenea, noul Statut restrange posibilitatea ca semnul permanent, semnul electoral, culorile si drapelul partidului sa poata fi modificate de vreun alt for de conducere a PNL in afara Congresului.
Astfel, conform actualului Statut, aceste elemente de identificare ale PNL pot fi schimbate in Delegatia Permanenta, forul care se reuneste intre congresele partidului. Potrivit noului Statut, semnul permanent, semnul electoral, culorile si drapelul PNL pot fi modificate numai de Congresul partidului.
De asemenea, documentul este completat cu prevederea conform careia “fostii presedinti PNL, de la nivel local, membri ai Partidului National Liberal, sunt membri de drept ai Biroului Politic Local, daca isi exprima in scris aceasta solicitare si daca primesc acordul Delegatiei Permanente”.
Totodata, este instituita interdictia de a reveni in PNL, pentru un an de zile, aplicata in prezent celor exclusi din partid si in cazul celor care au demisionat din PNL.
In cazul atributiilor Delegatiei Permanente a PNL, este adaugata posibilitatea ca, la propunerea Biroului Politic National, prin derogare de la prevederile Statutului, sa poata “coopta in functii de conducere ale PNL personalitati ale vietii politice, sociale, economice, culturale”.
In cadrul PNL este infiintat un organism unic privitor la grupul parlamentar al partidului, compus din toti senatorii, deputatii si europarlamentarii partidului, avand rolul de a “promova politica partidului”.