Agentia americana de contraspionaj NSA a interceptat masiv comunicatiile telefonice ale cetatenilor francezi, dezvaluie, luni, cotidianul Le Monde, citand documente ale fostului consultant al agentiei Edward Snowden, relateaza AFP, citata de Mediafax.
In perioada 10 decembrie 2012 – 8 ianuarie 2013, NSA a efectuat 70,3 milioane de inregistrari de date telefonice ale francezilor, precizeaza site-ul Lemonde.fr.
Informatiile, dezvaluite in iunie de Edward Snowden, descriu tehnicile folosite pentru captarea ilegala a secretelor sau a vietii private a francezilor, adauga cotidianul.
NSA dispune de mai multe moduri de colectare, afirma Le Monde. Cand unele numere de telefon sunt folosite in Franta, ele activeaza un semnal care declanseaza automat inregistrarea unor conversatii. Aceasta supraveghere recupereaza, de asemenea, mesaje telefonice si continutul lor in functie de cuvinte cheie.
Acest spionaj apare in cadrul programului cu numele de “US-985D”. Potrivit Le Monde, explicatia exacta a acestei sigle nu a fost furnizata pana in prezent de documentele lui Snowden sau de fosti membri ai NSA. Ca o comparatie, siglele folosite de NSA pentru acelasi tip de interceptare in Germania sunt “US-987LA” si “US-987LB”, constata cotidianul.
Documentele ofera suficiente explicatii pentru a considera ca tintele NSA sunt atat persoane suspectate de legaturi cu activitatile teroriste, cat si persoane vizate pentru simpla lor apartenenta la lumea de afaceri, politica sau la administratia franceza. Graficul NSA arata o medie a interceptarilor de trei milioane de date pe zi cu cresteri la aproape sapte milioane din 24 decembrie 2012 pana in 7 ianuarie 2013, precizeaza cotidianul.
Mai mult, potrivit documentelor NSA obtinute de Le Monde, agentia americana s-a interesat indeaproape, intre 1 si 31 ianuarie 2013, de adresele de mesagerie wanadoo.fr, fosta filiala Orange, care numara inca 4,5 milioane de utilizatori, si alcatel.lucent.com, companie franco-americana de telecomunicatii.
Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a calificat aceste informatii drept “socante” si a anuntat ca se vor cere explicatii Statelor Unite.
Sursa foto: realitatea.net