Vanzarile de autoturisme noi din Uniunea Europeana au scazut in luna iunie la minimul ultimilor 17 ani. Romania a cunoscut una dintre cele mai rapide scaderi, chiar daca Dacia a inregistrat cea mai buna performanta in topul marcilor.
In Romania, piata auto a scazut cu 45,9% fata de iunie 2012, la sub 4.000 masini,cea mai abrupta scadere din UE, dupa Irlanda, unde vanzarile au coborat cu 73,7%, la sub 1,700 unitati.
La nivel european, inmatricularile de automobile noi au scazut in iunie cu 5,6%, la 1,134 milioane unitati, cu evolutii negative pe toate pietele mari, cu exceptia Marii Britanii, potrivit unui comunicat transmis marti de Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) si citat de Mediafax.
Daca romanii nu s-au ingramadit sa isi cumpere masini noi, producatorul roman Dacia e fruntas in clasamentul marcilor. Vanzarile Dacia in UE au crescut in luna iunie cu 17%, la circa 28.300 unitati. Cota de piata a Dacia in Uniune a urcat de la 2% la 2,5%.
De altfel, vanzarile auto din Romania au coborat in primul semestru al anului cu 26,4%, la 24.500 unitati, in timp ce Ciprul a consemnat o scadere de 42,7%, la 3.600 masini, iar Olanda a inregistrat un declin de 36%, la aproape 212.000 unitati.
Sursa foto: dailybusiness.ro