Partidul National Liberal (PNL) precizeaza, intr-un comunicat remis presei, ca a luat act de decizia ICCJ referitoare la dosarul in care este implicat vicepresedintele PNL, Relu Fenechiu, si subliniaza ca pana la pronuntarea unei sentinte definitive, liderul liberal beneficiaza in continuare, din punct de vedere legal si moral, de prezumtia de nevinovatie.
“Prin intreaga sa activitate la conducerea Ministerului Transporturilor, Relu Fenechiu a dat dovada de profesionalism si eficienta. Acesta a dus la bun sfarsit proiecte de importanta majora pentru Romania, precum privatizarea CFR Marfa si deblocarea Programului Operational Sectorial Transport. Ne exprimam regretul ca Relu Fenechiu nu mai poate continua proiectele demarate in calitate de ministru al Transporturilor. Realizarile din perioada mandatului ministerial demonstreaza ca desemnarea sa a fost cea mai potrivita alegere pentru acest portofoliu, unul dintre cele mai dificile si importante din structura guvernamentala”, se arata in comunicat.
Partidul National Liberal va propune o persoana pentru portofoliul de la Ministerul Transporturilor dupa consultari in cadrul forurilor interne si discutii cu primul-ministru.