Premierul Victor Ponta va pleca in Statele Unite ale Americii, pentru aproximativ o saptamana, unde se va intalni, la Washington si New York, cu reprezentanti ai unor companii americane, precum si cu lideri politici, au declarat agentiei Mediafax surse oficiale. Ponta va pleca din Bucuresti marti seara si va reveni in tara duminica.
“Vizita are un caracter predominant economic, dar vor fi si intalniri de natura politica”, au aratat sursele citate.
Avand in vedere plecarea in SUA a premierului, sedinta de guvern din aceasta saptamana este programata pentru marti.
Citeste si: VICTOR PONTA: Sunt DOUA PUNCTE asupra carora nu avem acord cu FMI
Saptamana trecuta, inaintea sedintei de guvern, premierul Ponta s-a intalnit, la Palatul Victoria, cu insarcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson.
Dupa acea discutie, premierul le-a cerut ministrilor sa realizeze un “update” la foaia de parcurs pe zona comerciala cu SUA, aratand ca este nevoie de indepartarea oricaror bariere pentru marii investitori americani astfel incat Parteneriatul strategic sa fie eficient si din punct de vedere economic, nu doar politic si militar.
Citeste si: VICTOR PONTA: SERVICIILE SECRETE nu mai aveau INCREDERE anul trecut sa colaboreze cu TRAIAN BASESCU