Termenul la care Gruia Stoica, patronul GFR, trebuie sa plateasca suma de 172 de milioane de euro, reprezentand diferenta ramasa din tranzactionarea CFR Marfa, expira luni.
Compania privata ii acuza pe reprezentantii Ministerului Transporturilor ca nu au reusit sa obtina acordul bancilor care au creditat CFR Marfa pentru schimbarea actionariatului, una dintre conditiile esentiale pentru finalizarea procesului de privatizare.
“Esecul vanzatorului de a obtine o prelungire a termenului de finalizare a tranzactiei, astfel incat acesta sa permita obtinerea avizului Consiliului Concurentei, face acum imposibila incheierea in bune conditii a privatizarii”, au transmis reprezentantii GFR.
GFR a cerut o intalnire de urgenta cu Ramona Manescu, ministrul Transporturilor, precum si desecretizarea contractului de privatizare, in ciuda faptului ca documentul este public de cateva luni..
“Este datoria domnului Ghibu sa gestioneze acest proces de privatizare in favoarea statului roman, care l-a investit cu aceasta responsabilitate inca din februarie 2013 si mai tarziu in septembrie 2013, cand a semnat contractul de privatizare cu castigatorul licitatiei”, a declarat Ramona Manescu.
Sursa foto: realitatea.net