Procurorul-sef interimar al DIICOT, Georgiana Hossu, a declarat joi, pentru agentia Mediafax, ca, daca vor aparea indicii noi in ancheta derulata in cazul lui Varujan Vosganian, va fi ceruta din nou Senatului incuviintarea urmaririi penale pe numele liberalului.
“In masura in care vor aparea din urmarirea penala date si indicii noi in cazul domnului senator, procurorul de caz va cere din nou avizul Senatului”, a spus Hossu.
seful interimar al DIICOT a precizat ca daca s-ar fi dispus urmarirea penala pe numele lui Varujan Vosganian, senatorul ar fi putut sa ajute la stabilirea tuturor aspectelor ce sunt redate in ancheta procurorilor.
“Nu comentez un vot politic. Am incercat sa fim clari in cererea transmisa Senatului, aratând ca au aparut imprejurari noi, insa se pare ca acestea nu au reusit sa ii convinga pe senatori, dar poate vom reusi data viitoare”.
Citeste si: NU TOTI SENATORII PNL AU VOTAT PENTRU VOSGANIAN. SENATORUL BODEA: JUMATATE DIN VOTURI VIN DE LA PSD
Senatul a respins, joi, solicitarea Parchetului General de incuviintare a inceperii urmaririi penale impotriva senatorului PNL Varujan Vosganian, fiind inregistrate 71 de voturi “impotriva”, 56 de voturi “pentru”, 5 voturi fiind anulate.
Votul a fost secret, cu bile.
Solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lânga inalta Curte de Casatie si Justitie a fost adresata Senatului României in cadrul dosarului 146/D/P/2010.
Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) a solicitat, in 2 februarie, procurorului general al Romaniei sa ceara Senatului avizarea cererii de urmarire penala pe numele lui Varujan Vosganian, ministru al Economiei in perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, sub aspectul infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, abuz in serviciu si complicitate la delapidare.