Radu Stroe a demisionat de la conducerea Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), potrivit unor surse citate de Antena 3. Demisia a fost confirmata de Liviu Dragnea.
Radu Stroe a anuntat ca va sustine o declaratie de presa astazi, la ora 15.00. Favorit pentru postul lasat liber de Radu Stroe ar fi George Scutaru, potrivit unor surse politice. Aceleasi surse au precizat ca Gabriel Oprea va prelua postul de ministru de Interne in regim de interimat, pana la nominalizarea care urmeaza a fi anuntata de PNL in perioada urmatoare.
Surse politice sustin ca presedintele PNL, Crin Antonescu, i-ar fi pus in vedere lui Radu Stroe inca de ieri sa demisioneze.
Referitor la demisia lui Radu Stroe, Relu Fenechiu a declarat: “Nu vreau sa spun ca e devreme sau tarzie aceasta demisie. Nu am studiat raportul privind implicarea autoritatilor, insa vreau sa spun ca sunt situatii in Romania cand sunt demisi ministri datorita unor declaratii nefericite. Cel mai important lucru il reprezinta actiunea autoritatilor si nu comunicarea”.
Radu Stroe a fost chemat la premier in aceasta dimineata, dupa ce seful Guvernului a avut o discutie cu liderul PNL, Crin Antonescu, la Palatul Victoria. Potrivit surselor citate, Stroe intentioneaza sa sustina o conferinta de presa la ora 15.
Ministrul era pregatit sa participe la comandamentul de iarna care a inceput la ora 13.00 si a venit in acest sens la Palatul Victoria, dar, odata ajuns la sediul Guvernului, a fost informat sa se prezinte la cabinetul premierului Ponta, de unde tocmai plecase liderul PNL, Crin Antonescu.
Stroe nu a mai iesit din biroul lui Ponta, comandamentul de iarna a inceput, iar surse oficiale au precizat ca acesta a demisionat.
La randul sau, vicepremierul Liviu Dragnea, care a fost si el prezent la Ponta, a anuntat ca Stroe urmeaza sa sustina o declaratie de presa in acest sens.