Raed Arafat, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, a declarat ca incepand de luna viitoare se va introduce raportarea zilnica, on-line, la nivelul unitatilor de primiri urgente, care va permite o monitorizare in timp real, inclusiv a cheltuirii banilor publici, informeaza Mediafax.
“Daca pana acum am colectat date despre ce se intampla in sectorul prespitalicesc, interventii, sectorul de urgenta, ambulante, SMURD, elicoptere, care ni se raporteaza si stim ce se intampla, incepand cu luna viitoare vom introduce raportarea zilnica si la nivelul UPU si la compartimente. Urmeaza si aspectul de raportare pe UPU, nu este o munca in plus, fiecare UPU are un raport de garda tip pe care il completeaza. Ce va fi nou – acest raport va fi completat on-line si va putea sa fie accesat inclusiv la nivel de minister, ca sa vedem si sa urmarim situatia”, a spus Arafat, duminica, intr-o conferinta de presa la Targu Mures.
Acesta a precizat ca, intr-un an, la unitatile de primiri urgente finantate de Ministerul Sanatatii ajung in jur de 3,2-3,4 milioane de pacienti, iar la compartimentele de primiri urgente din spitalele mai mici, care se incearca sa fie preluate la finantare la minister – “o parte incepand chiar cu acest an”, in timp ce o parte au fost preluate in anii trecuti – inca un milion de pacienti.
Arafat a aratat ca fiecare unitate isi va putea vedea raportul propriu online, iar de la minister, Departamentul de Asistenta Medicala de Urgenta – al carui personal va creste de la doi la opt oameni, in acest an – va vedea rapoartele tuturor unitatilor.
“Va fi un raport tehnic si ne informeaza unde sunt probleme. Monitorizarea este importanta pentru cheltuirea banului public”, a spus Arafat.
Sursa foto: realitatea.net