Comisia Europeana (CE) va prezenta, miercuri, raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) privind combaterea coruptiei si reforma justitiei. Documentul va fi prezentat in acelasi zi cu cel al Bulgariei, potrivit Agerpres, care il citeaza pe Mark Gray, purtatorul de cuvant al CE.
“Intentia CE este sa adopte noile rapoartele in cadrul MCV pentru Bulgaria si Romania miercuri. Rapoartele sunt construite intr-un mod diferit, intrucat pentru Bulgaria este o perioada mai lunga. in cazul Romaniei, este vorba despre un an care va analizat”, a declarat Gray, referindu-se la faptul ca Romania a avut un raport suplimentar in ianuarie anul trecut, in timp ce ultimul raport referitor la Bulgaria a fost prezentat in vara lui 2012.
Mark Gray a adaugat ca rapoartele privind MCV vor arata foarte obiectiv ce a realizat Romania pana acum si va cuprinde o serie de recomandari cu ce are de facut de acum incolo.
“Rapoartele vor prezenta intr-un mod foarte obiectiv ce s-a realizat si ce trebuie inca facut, vor include o serie de recomandari concrete pentru viitor. Multe dintre punctele care sunt de asteptat vor fi acoperite, evident cele patru conditionalitati, dar si chestiuni precum statul de drept sau alte probleme mai ample. CE va discuta aceste chestiuni miercuri si vor fi facute publice, speram, miercuri dimineata”, a mai spus purtatorul de cuvant al CE.
Comisia Europeana (CE) a anuntat inca din luna octombrie 2013 ca va prezenta in ianuarie rapoartele privind progresele inregistrate de Romania si Bulgaria in cadrul MCV, desi initial raportul era asteptat in decembrie.
Presedintele Traian Basescu a declarat saptamana trecuta, dupa intrevederea pe care a avut-o la Bruxelles cu presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, ca raportul va fi prezentat cel mai probabil pe 22 ianuarie.
La sfarsitul anului trecut, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, era de parere ca urmatorul raport privind Mecanismul pentru Cooperare si Verificare (MCV) va fi unul pozitiv si i-a cerut comisarului Vivianne Reding, la Consiliul Justitie si Afaceri Interne desfasurat in decembrie la Bruxelles, ca raportul sa se rezume la o evaluare tehnica si sa nu dubleze alte mecanisme de verificare.
“Pot sa spun ca sunt destul de optimist, putem avea un raport pozitiv. Mai sunt lucruri de facut, de clarificat, dar acestea se pot face doar prin dialog, pentru ca, de multe ori, lucruri reflectate in MCV erau mai degraba rezultatul unor deficiente de comunicare”, declara atunci ministrul Justitiei.
El a mai spus ca, desi Comisia Europeana a subliniat in repetate randuri ca raportul MCV nu poate fi legat de aderarea la Schengen, Romania nu poate impiedica statele membre sa faca propriile evaluari.
“Este extrem de important pentru noi ca viitorul raport sa revina la o formula tehnica si sa contina mai putine referiri politice sau deloc, pentru ca exista mecanisme de alta natura in care pot fi facute alte aprecieri decat ceea ce ne-am angajat ca stat la inceputul acestui parteneriat MCV. Este in continuare evident ca in viitorul raport trebuie sa gasim solutii tehnice la problemele tehnice proiectate in cadrul Mecanismului si sa nu gasim raspunsuri politice in cadrul MCV-ului”, a mai spus ministrul Cazanciuc.
“Nu trebuie sa gasim raspunsuri politice la eventualele probleme tehnice evidentiate in cadrul MCV. Nu cred ca se va intampla acest lucru, din discutiile de pana acum. (…) Nu credem ca putem sprijini sistemul judiciar din Romania, din contra, il aducem in atentia publicului din cadrul politic care, evident, va fi marcat anul viitor de doua cicluri electorale, atat nivel european cat si la nivel national. Doamna Reding a fost extrem de deschisa la dialog, a luat act de dorinta noastra de a nu multiplica MCV, lucru care se intampla in alte mecanisme de cooperare, de parteneriat la nivel european”, a argumentat Robert Cazanciuc.
Raportul privind Mecanismul pentru Cooperare si Verificare (MCV), care monitorizeaza justitia din Romania, va fi publicat in ianuarie.