Sorin Rosca Stanescu, senator PNL, este de parere ca organizarea unui congres al Uniunii Social Liberale este inutila, despre care spune ca este o “utopie” si ca alianta nu mai exista de facto. SRS a declarat acest lucru, vineri seara, in studioul televiziunii B1Tv.
“Acest congres este o utopie. Pentru a exista un congres USL ar trebui sa existe trei congrese, unul PSD, unul PNL si unul PC. Numai in aceste conditii ar putea fi urmate de unul USL”, a afirmat Rosca Stanescu.
Senatorul liberal a facut declaratiile ca urmare a afirmatiilor colegului sau, vicepresedintele PNL Florin Turcanu, care a anuntat, tot vineri, ca va propune conducerii partidului la prima intalnire organizarea unui Congres extraordinar al USL pentru a se reconfirma candidatura lui Crin Antonescu la functia de presedinte al Romaniei.
Rosca Stanescu s-a intrebat si ce anume s-ar mai putea decide in cadrul congresului, considerand ca acesta este unul inutil.
“Si apoi ce sa faca acest congres USL? Sa intoarca mortul de la groapa? Pentru ca, chiar daca exista un Guvern in functiune, USL nu mai exista de facto. Nu mai exista nu doar in Ilfov nu exista in foarte multe judete ale tarii si nu exista nici la nivel central.
Ce ar putea sa faca? Ar putea sa redefineasca obiectivele USL? Sa stabileasca ce are voie sa faca de acum incolo Guvernul, fara sa intrebe staff-ul USL? Sa faca o demarcatie intre conducerea USL si reprezentantii partidelor din Guvern? Sunt atat de multe necunoscute incat va garantez ca mortul nu se mai intoarce mortul de la groapa”, a conchis Sorin Rosca Stanescu.
Sursa foto: ziuanews.ro