O noua parcare publica gratuita, provizorie cu o capacitate de peste 300 de locuri a fost deschisa astazi in zona Pietei Bucur Obor, pe strada Ziduri Mosi numarul 23.
Programul de functionare a fost stabilit zilnic intre orele 07.00 – 19.00, dupa care conducatorii auto sunt rugati sa elibereze locurile de parcare, in caz contrar autovehiculul va fi ridicat si se vor percepe taxe pentru recuperarea acestuia.
Noua parcare publica gratuita se adauga celor 551 de locuri de parcare care au fost amenajate, deja, in noua Piata Obor pentru bucurestenii care se aprovizioneaza din cea mai mare zona comerciala a Capitalei.
In prezent, pentru cumparatorii si comerciantii noii Piete Obor functioneaza o parcare publica subterana cu o capacitate de 187 de locuri, precum si 4 parcari supraterane cu o capacitate totala de 364 de locuri.
Odata cu deschiderea noii parcari gratuite provizorii, politistii locali ai Primariei Sectorului 2 vor aplica amenzi contraventionale pentru conducatorii auto care nu respecta semnele de circulatie care interzic parcarea autovehiculelor pe strada Ziduri Mosi in dreptul noii Piete Obor, masura care are ca scop fluidizarea traficului rutier intr-o zona comerciala importanta si aglomerata a Capitalei.
sursa foto: radio-resita.ro