Sebastian Ghita este cercetat de DNA. Procurorii au inceput, luni, cercetarea deputatului Sebastian Ghita, pentru prejudicierea Realitatea Media cu suma de aproximativ 10 milioane de euro.
SC Realitatea Media SA a depus o plangere la DNA impotriva lui Sebastian Ghita, prin care sesizeaza ca Romania TV a utilizat marcile Realitatea Media (Romania TV si RTV), situatie care a adus un prejudiciu de 10 milioane de euro si care a contribuit la intrarea in insolventa a Realitatea Media.
Reamintim ca la sfarsitul saptamanii trecute, Realitatea Media a somat postul Romania TV sa inceteze utilizarea in mod public a denumirilor Romania TV si RTV, afirmand ca utilizarea lor este ilegala. In caz contrar, reprezentantii postului de televiziuniune afirmau ca se va ajunge in instanta.
Realitatea Media a explicat ca folosirea denumirilor de Romania TV si RTV a contribuit la starea de insolventa a Realitatea Media si a prejudiciat Realitatea TV cu 10 milioane de euro.
“RTV a uzurpat anumite drepturi publice ale Realitatea TV, la care autoritatile statului au asistat fara sa faca nimic. Este un drept legal. Realitatea Media a inregistrat marca RTV pana in 2018 si nimeni nu are voie sa foloseasca marca RTV si nici macar Romania TV, care este interzis a fi folosit. Documentele sunt clare si in favoarea noastra. Realitatea TV a fost obligata sa faca o mega-investitie in alta parte, dupa ce i s-a furat studioul. Realitatea TV a pierdut mult in perceptia publica si implicit in bani de publicitate. RTV putea sa negocieze aceste drepturi, n-a facut acest lucru, acum sa-si asume consecintele. Actionarii de acolo vor raspunde juridic”, a declarat Cozmin Gusa, actionar Realitatea Media SA.