Sevilla FC, detinatoarea trofeului, a facut un pas mare spre a doua finala consecutiva de Europa League la fotbal, joi seara, dupa ce a invins formatia italiana Fiorentina cu scorul de 3-0 (1-0), pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan, in prima mansa a semifinalelor.
Andaluzii s-au impus prin golurile marcate de Aleix Vidal (17, 52) si de Kevin Gameiro (75).
Echipa viola, cu portarul roman Ciprian Tatarusanu pe banca de rezerve, a avut prima ocazie a meciului, dupa cinci minute, dar Mario Gomez a trimis peste poarta, dupa centrarea lui Joaquin.
Neto a salvat golul, la poarta cealalta (11), la sutul columbianului Bacca.
Sevilla a deschis scorul in minutul 17, cand Aleix Vidal a venit nemarcat pe partea dreapta si a sutat din interiorul careului, dupa pasa lui Bacca.
Oaspetii au replicat, dar Fernandez a irosit o sansa foarte mare de egalare (19), reluand alaturi din pozitie ideala. Tot chilianul a ratat in minutul 23, apoi sutul lui Salah a fost respins de portarul Rico de pe linia portii (25). Fernandez si-a incercat sansa din lovitura libera (40), dar Rico a boxat mingea.
CITESTE SI: BARCELONA striveste BAYERN MUNCHEN in semifinalele LIGII CAMPIONILOR
La reluare, tot echipa viola a fost aproape de gol, insa lovitura libera a lui Mati Fernandez a trecut putin peste bara (47)/
Sevilla si-a dublat avantajul (52), prin acelasi Aleix Vidal, care a patruns pe partea dreapta si a sutat la coltul scurt, pacalindu-l pe portarul Neto, iesit pe centrare.
Sevilla a transat soarta partidei in minutul 75, cand noul intrat Gameiro a marcat la prima sa atingere de balon, dupa ce sutul lui Tremoulinas a fost deviat de Aleix Vidal.
Fiorentina a cautat un gol care sa o readuca in cartile calificarii, dar tot ibericii au fost mai aproape de a inscrie, prin Banega (77).
Returul va avea loc pe Stadio Artemio Franchi, in data de 14 mai. Finala este programata la Varsovia, pe 27 mai.
Sevilla FC — ACF Fiorentina 3-0 (1-0)
Au marcat: Aleix Vidal (17, 52), Kevin Gameiro (75).
Sevilla, Estadio Ramon Sanchez Pizjuan: 35.840 spectatori
Europa League — semifinale (tur)
CITESTE SI: JUVENTUS invinge REAL MADRID in semifinalele LIGII CAMPIONILOR
Au evoluat echipele:
Sevilla: Sergio Rico — Aleix Vidal, Daniel Carrico, Thimothee Kolodziejczak, Benoit Tremoulinas — Grzegorz Krychowiak, Stephane M’Bia (Vicente Iborra, 73) — Jose Antonio Reyes (capitan; Coke, 58), Ever Banega, Vitolo — Carlos Bacca (Kevin Gameiro, 75). Antrenor: Unai Emery.
Fiorentina: Gonzalez Neto — Nenad Tomovic (Micah Richards, 46), Stefan Savic, Gonzalo Rodriguez (capitan), Marcos Alonso — Matias Fernandez, Milan Badelj (David Pizarro, 68), Borja Valero — Joaquin, Mario Gomez (Josip Ilicic, 80), Mohamed Salah. Antrenor: Vincenzo Montella.
Arbitru: Felix Brych (Germania)
Cartonase galbene: Daniel Carriço (46), Alonso (70), Borja Valero (78), Krychowiak (83), Gonzalo Rodríguez (90+5).
Sursa foto www.getbesttips.com