Sorin Iliesiu, senator PNL de Sibiu, a declarat ca liberalii vor cere reprezentantilor Fondului Monetar International (FMI) o noua amanare, de trei luni, a accizei pe carburant. Iliesiu a facut aceasta afirmatie in cadrul emisiunii Fabrica difuzata, duminica, la postul Realitatea Tv.
Astfel, Partidul National Liberal (PNL) nu mai sustine acciza pe caburanti, senatorul Sorin Iliesiu sustinand ca partidul din care face parte doreste ca, saptamana viitoare, cand va ajunge in Romania delegatia Fondului Monetar International sa solicita membrilor acesteia o noua amanare de trei luni.
In prima faza, acciza pe carburant a fost amanata de Guvern, la solicitarea expresa a presedintelui Traian Basescu, pe o perioada de trei luni, adica pana la data de 1 aprilie 2014.
Premierul Victor Ponta a anuntat la inceputul lunii noiembrie 2013 ca Guvernul va introduce o acciza de 7 eurocenti la litrul de carburant, fie benzina, fie motorina, banii astfel colectati urmand a fi varsati intr-un fond special destinat investitiilor in infrastructura rutiera. In data de 18 decembrie, presedintele Traian Basescu a declarat ca decizia sa este ca acciza suplimentara la carburant sa nu se introduca.
Sursa foto: sibiu.pnl.ro