Administratia Barack Obama avertizeaza Coreea de Nord ca orice lansare a unei rachete, inclusiv pentru transportarea unui satelit, va fi considerata de comunitatea internationala drept o “provocare iresponsabila”, potrivit Mediafax.
“Sunt increzator ca membrii comunitatii internationale ar considera o actiune de acest fel a Coreei de Nord drept o noua provocare iresponsabila”, a declarat Josh Earnest, purtatorul de cuvânt al Presedintiei Statelor Unite.
“Ar fi o incalcare clara a obligatiilor internationale”, a precizat Josh Earnest.
Coreea de Nord a instiintat, marti, agentiile Natiunilor Unite ca intentioneaza sa lanseze un satelit in cursul lunii februarie, in contextul in care serviciile de spionaj occidentale au semnalat ca regimul stalinist de la Phenian va efectua un test balistic.
Potrivit unor experti japonezi, Coreea de Nord ar pregati de fapt un test cu racheta intercontinentala. Sateliti militari au observat ca armata nord-coreeana efectueaza pregatiri in poligonul Tonchang-Ri, situat in nord-vestul Coreei de Nord. Testul cu racheta ar putea avea loc cu ocazia Anului Nou asiatic, care incepe in 8 februarie.
Coreea de Nord a efectuat in anul 2012 cel mai recent test cu racheta intercontinentala.
Regimul Kim Jong-Un a anuntat pe 6 ianuarie testarea unei bombe cu hidrogen, dar Statele Unite si alte tari au exprimat dubii privind acest lucru.
Sursa foto: ziare