Laurentiu Reghecampf, antrenorul echipei Steaua Bucuresti, a sustinut miercuri, conferinta oficiala inaintea partidei tur din cadrul semifinalei din Cupa Romaniei Timisoreana pe care ros-albastrii o vor disputa in compania rivalei traditionale Dinamo.
Tehnicianul gruparii din Ghencea a declarat ca este timpul ca echipa pe care o antreneaza sa reuseasca eventul si ca spera ca elevii sai sa fi inteles ceea ce le-a transmis in ultimele zile referitor la acest meci foarte important.
“Este momentul sa demonstram ca putem castiga atat campionatul cat si Cupa. Echipa noastra este pregatita, nu avem nicio problema in afara lui Kapetanos si Matei, care sunt accidentati, ceilalti jucatori sunt valizi si pregatiti pentru meciul de maine. Incercam sa castigam, orice rezultat pozitiv este bun. Steaua este favorita, este cea mai buna echipa din campionatul romanesc insa jucatorii vor evolua altfel, vor fi mult mai motivati. Am discutat cu toti jucatorii, au fost multe gresli la meciul din campionat, sunt sigur ca vor face un alt fel de meci joi seara. Nu cred ca la acest nivel este nevoie sa mai fie motivati in vreun fel”, a declarat Reghecampf.
Antrenorul stelist este convins ca tribunele vor fi pline la acest meci si ca atmosfera creata de suporteri va fi una pe masura.
“Stadionul va fi arhiplin si va fi o atmosfera foarte frumoasa, mereu cand jucam cu Dinamo ies meciuri spectaculoase. Nu ma intereseaza cine se califica dintre Petrolul si Astra, ma intereseaza doar sa ajungem noi in finala. Mai mult decat am facut pana acum, ce sa facem? Suntem neinvinsi, suntem pe primul loc, suntem in semifinale, avem un lot si un staff foarte valoros, trebuie ca maine cand intram pe teren sa se vada acest lucru. Sper ca jucatorii au inteles ce le-am zis la sedinta de azi.”
Meciul tur din semifinalele Cupei Romaniei dintre Steaua si Dinamo se disputa pe National Arena din Capitala, joi seara, cu incepere de la ora 20.30, si va putea fi urmarit pe postul Pro Tv si in format LIVE TEXT pe MONDO NEWS.
Sursa foto: onlinesport.ro